România, potrivit Constituției, este un stat unitar. În realitate, în interiorul granițelor sale se conturează o imagine mult mai nuanțată, definită de decalaje semnificative între regiuni, județe și mediile urban-rural. Aceste diferențe sunt adesea rezultatul unor politici de investiții insuficient prioritizate și a lipsei unei strategii coerente de dezvoltare națională. Consecințele sunt evidente: acces inegal la infrastructură modernă, servicii de sănătate, educație de calitate și oportunități economice.
Datele Eurostat de la începutul lunii februarie confirmă această realitate. Regiunea București-Ilfov a ajuns, în 2023, la 190% din PIB-ul per capita UE, fiind la mică distanţă de Praga şi Bruxelles şi peste Hamburg. Cu toate acestea, restul țării prezintă un peisaj economic mult diferit. Regiunea Vest se situează la 78% din media UE, Nord Vest 71%, Centru 70%, Nord Est 47% (cel mai mic PIB per capita din țară), Sud Est 61%, Muntenia 60%, Sud Vest 62%. Aceste disparități nu sunt doar statistici seci, ci reflectă o realitate dureroasă pentru milioane de români care trăiesc cu oportunități limitate și perspective economice precare.
Unul dintre principalele motive ale acestor diferențe rezidă în lipsa infrastructurii moderne. Drumurile și căile ferate insuficiente sau deteriorate limitează dezvoltarea economică a unor regiuni, reduc atractivitatea pentru investitori și afectează direct mobilitatea forței de muncă. Lipsa unei strategii coerente de dezvoltare a agravat aceste decalaje, iar regiunile mai puțin dezvoltate au rămas captive într-un cerc vicios al subdezvoltării.
Un alt factor esențial este accesul inegal la educație și servicii medicale. Sistemul sanitar din județele din Estul și Sudul țării suferă din cauza infrastructurii precare, a lipsei de personal medical și a dotărilor insuficiente. În mod similar, lipsa unei educații de calitate în multe zone defavorizate accentuează aceste diferențe, perpetuând un cerc vicios de sărăcie și lipsă de oportunități.
Pentru a echilibra dezvoltarea regiunilor din România, este necesar un angajament ferm al autorităților pentru implementarea unui plan strategic național, care să includă:
1. Investiții prioritare în infrastructură – Dezvoltarea rețelelor de transport și modernizarea drumurilor naționale și locale sunt esențiale pentru atragerea de investiții și conectarea regiunilor mai puțin dezvoltate la centrele economice.
2. Stimularea creșterii economice locale – Crearea de facilități fiscale pentru investitori în regiunile slab dezvoltate poate duce la generarea de locuri de muncă și la creșterea veniturilor locale.
3. Asigurarea accesului egal la sănătate și educație – Modernizarea infrastructurii medicale și creșterea finanțării pentru realizarea unor centre educaționale moderne în regiunile defavorizate trebuie să fie o prioritate.
4. Implementarea unor indicatori de dezvoltare regionali – Este necesar un mecanism clar de monitorizare a progresului, care să permită alocarea eficientă a resurselor și evaluarea impactului fiecărei investiții.
Reducerea decalajelor economice și sociale dintre regiunile României nu este doar o obligație morală, ci și o necesitate strategică pentru dezvoltarea sustenabilă a țării. Fără o abordare coerentă și eficientă, România va continua să fie o țară a contrastelor, în care doar anumite zone beneficiază de prosperitate, în timp ce altele rămân captive în subdezvoltare. Este momentul ca autoritățile să acționeze concret pentru a transforma principiul unității naționale într-o realitate palpabilă pentru toți cetățenii României.
Comments are closed