Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat Guvernului României, în cadrul unei conferințe de presă extraordinară, să conteste decizia pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat-o cu privire la căsătoriile între persoanele de același sex. Totodată, AUR solicită Executivului român să își exprime foarte clar poziția cu privire la acest subiect.
În cazul în care Guvernul României refuză să conteste decizia CEDO în termenul legal de 3 luni, Alianța pentru Unirea Românilor își asumă demararea procedurilor pentru organizarea unui nou referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie.
„Săptămâna trecută CEDO a dat o decizie care nu obligă, atenție, pentru că nu poate nimeni să oblige un stat suveran să își modifice în felul acesta legislația, dar condamnă România pentru că nu ar recunoaște, într-un fel sau altul, ceea ce în cultura românească nu există. În România căsătoria liber consimţită este între un bărbat și o femeie. (…) România nu s-a apărat la CEDO, nu a avut apărător! Vrem să trimitem un mesaj către Guvernul României să conteste, pentru că are termen de 3 luni, să conteste această decizie și să nu aplice aceeași politică a struțului când vine vorba de chestiuni care implică majoritatea românilor”, a spus președintele AUR, George Simion.
Europarlamentarul Cristian Terheș a declarat că este important să i se transmită actualului Guvern al Romaniei „să atace această decizie la Marea Cameră a CEDO pentru a se clarifica această situație”. „Când România a ratificat acest tratat și această convenție a făcut-o existând clar definit și recunoscut la momentul respectiv că o familie, sau când vorbim despre căsătorie, vorbim despre căsătoria dintre un bărbat și o femeie, nu dintre un om și altceva. (….) Când ai deschis această Cutie a Pandorei nu te mai oprești. Prin urmare, reiterăm această solicitare Guvernului României să atace, să facă apel la această decizie, această hotărâre și să meargă la Marea Cameră a CEDO pentru a putea fi tranșată această situație de către completul superior”.
Eurodeputatul român a precizat că problema în acest caz este că Romania în momentul de față este „constrânsă, șantajată să forțeze recunoașterea a ceva ce poporul român spune nu vrea să o facă din varii motive”. „Când România a acceptat și Parlamentul acesta a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului era foarte clar care era definiția unei familii. Pentru că problema se pune în felul următor: un trend astăzi îți devine drept (…) Suntem în această fază în care un drept care nu e clar stipulat într-o lege, într-o convenție, nu e ratificat de Parlament, ajunge printr-o interpretare jurisprudențială să îți devină obligatoriu ție, unde poporul zice noi nu vrem să recunoaștem chestiunea asta. Că e ok, că nu e ok, asta e o altă dispută. Nu asta e disputa aici”, a adăugat Cristian Terheș.
De asemenea, europarlamentarul Cristian Terheș a arătat că această hotărâre a CEDO în care condamnă România pentru faptul că nu a recunoscut uniunile sau căsătoriile dintre mai multe cupluri de același sex „este una crucială nu doar pentru România, ci și pentru restul statelor Uniunii Europene”. Acesta a subliniat că „în momentul acesta nu doar România ca stat, ci națiunea română este condamnată în primă instanță de CEDO pentru că reprezentanții aleși direct de popor nu au făcut ce vor alții să facă, dar nu vrea poporul, ceea ce e absurd”.
Nu există răspunsuri