Andrei Hangan – Întrebare parlamentară către Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Identificarea și dizolvarea grupărilor organizate care efectuează acțiuni de tăiere și transport ilegal de lemn

Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către:  Senator Andrei HANGAN

Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila

Grupul parlamentar: AUR

Şedința Senatului din data de: 24.11.2021

Obiectul întrebării: Identificarea și dizolvarea grupărilor organizate care efectuează acțiuni de tăiere și transport ilegal de lemn

Stimate domnule Ministru,

Potrivit unei investigații realizate într-un district silvic din județul Maramureș, un angajat al statului luptă împotriva mafiei lemnului deși nu primește sprijin și ajutor de nicăieri. Dintre toate regiunile montane din România, zona Maramureșului este cea în care profesia de silvicultor devine din ce în ce mai periculoasă.

Asta o confirmă evenimentele întâmplate în ultimii ani, în cadrul cărora trei pădurari au fost omorâți și alte câteva zeci au fost răniți în urma unor agresiuni ale hoților de lemn. Fenomenul furtului de lemn se află într-o continuă expansiune, iar legislația în domeniu pare să fie total ignorată.

Tăierile ilegale din ultimii zeci de ani au făcut ca astăzi, Parcul Natural Munții Maramureșului să arate ca un deșert, cu versanți întregi pe care s-a tăiat fără niciun control.

Astfel, investigația menționată mai sus descrie amploarea fenomenului tăierii ilegale și furtului lemnului într-o zonă care ar trebui să se bucure, în teorie, de cea mai înaltă protecție din partea statului român.

Inginerul silvic care a ales să lupte împotriva acestor acțiuni ilegale a primit nenumărate amenințări cu moartea, iar la scurt timp după ce au fost filmate cadre video cu aria protejată, acesta a fost atacat în pădure cu ranga. Ulterior, inginerul a fost mutat fără explicație în alt district silvic printr-un ordin nemotivat venit de la șeful ocolului.

După acest incident, imagini obținute la începutul lunii noiembrie 2021 din sectorul silvic enunțat arată cum camioane pline cu material lemnos, tăiat în mod ilegal, trec fără niciun control din partea pădurarilor.

Aşadar, vă rugăm să ne precizaţi:

          – Care este rezoluția ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la episodul petrecut în Parcul Național Munții Maramureșului?

          – Prin ce măsuri concrete se implică ministerul pe care îl conduceți pentru prevenirea acțiunilor ilegale descrise mai sus, atât în Maramureș, cât și la nivel național?

          – Cum are în vedere ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor inițierea unui proces de identificare și dizolvare a grupărilor organizate care efectuează acțiuni de tăiere și transport ilegal de lemn?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL SENATULUI           În conformitate cu prevederile art. 74 alin. (1) și ale art. 75 alin din Constituția României, republicată, respectiv cu prevederile art. 92 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru completarea […]
CĂTRE, BIROUL PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAȚILOR           În conformitate cu prevederile art. 74 alin din Constituția României, republicată, vă înaintăm propunerea legislativă „Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor” spre dezbatere și adoptare. De asemenea, adresăm rugămintea de a […]
Telenovela falimentului Euroins a ajuns într-un moment final. Tribunalul București a declarat falimentul Euroins ca urmare a solicitării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În acest moment, peste 2,7 milioane de români care au polițe de asigurare la Euroins sunt în situația în care trebuie să achiziționeze […]
Adresată:  Domnului Árpád ANTAL, primar al municipiului Sfântu Gheorghe, județul Covasna. De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 07/06/2023 Obiectul întrebării: Restaurarea necropolei internaționale […]
Adresată: Domnului CSEKE Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 31/05/2023 Obiectul interpelării: Hotărârea de Guvern pentru accelerarea reabilitării Palatului Justiției din […]
Adresată:   Domnului Nicolae Ciucă, Prim-ministrul României Domnului Florin Spătaru, Ministrul Economiei Domnului Adrian Câciu, Ministrul Finanțelor Publice De către: Senator Adrian Costea Grupul Parlamentar AUR Şedinţa Senatului din: 7 iunie 2023 Obiectul întrebări: Invocarea lipsei fondurilor pentru salarizarea decentă a profesorilor Stimate domnule prim-ministru, Stimați domni […]