Andrei Busuioc – Întrebare parlamentară – Practici abuzive ale operatorilor de telefonie Orange și Telecom.

Adresată:  Domnului VLAD STOICA, președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

De către: Senator Andrei BUSUIOC

Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui

Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Data: 07/02/2023

Obiectul întrebării: Practici abuzive ale operatorilor de telefonie Orange și Telecom.

Stimate domnule președinte,

În urma numeroaselor reclamații ale abonaților firmelor de telefonie Orange și Telekom, am identificat câteva practici abuzive ale acestora, printre care:

  • Taxe uriașe pentru utilizarea serviciilor roaming în afara Spațiului Economic European. (Personal am primit o factură de 760,32 de euro pentru convorbiri efectuate din Republica Moldova, am cerut operatorului Telekom să explice tariful care mi s-a părut nejustificat, nu am primit explicații, ci factura mi s-a redus la 411 lei, dar tot fără justificarea sumei);
  • Modificarea unilaterală a contractelor și majorarea tarifelor pentru serviciile prestate;
  • Imposibilitatea negocierii contractelor încheiate între Orange și Telekom și clienții finali, prin impunerea clauzelor unilaterale a celor două firme, încălcându-se astfel definiția contractului, de voință a părților;
  • Semnal slab în apropierea frontierelor și conectarea automată a serviciului de roamnig chiar și pe teritoriul țării.
  • Comunicarea dificilă, adesea imposibilă, cu operatorii Orange și Telekom;
  • Cesiunea creanțelor către o firmă (Creditexpress), după întârzieri minore la plata facturilor. Numeroase plângeri dovedesc că această firmă practică hărțuire și șantaj la adresa clienților, fapte ilegale, pedepsite de legea penală.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Câte reclamații ați primit de la abonații celor două firme, dar și altele, în legătură cu practicile enumerate mai sus?
  2. Dacă aveți în vedere verificarea și amendarea acestor practici. Care sunt instrumentele legale prin care puteți interveni?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]