Alianța pentru Unirea Românilor respinge și condamnă cu fermitate discursul iresponsabil al Președintelui Klaus Iohannis despre situația Canalului Bâstroe

Opțiunea Președintelui de a lua apărarea necondiționat părții ucrainene într-o controversă care implica interesele României este de neacceptat și nu poate ramâne fără urmări. Îi cerem lui Klaus Iohannis să facă publice argumentele și dovezile care îl îndreptățesc să își atace conaționalii și să contrazică opiniile pertinente exprimate chiar și de cei mai moderați politicieni români.

Klaus Iohannis își permite să enunțe în spațiul public un lucru de o gravitate extremă atunci când recomandă să așteptăm cuminți concluziile unor așa-ziși specialiști cu privire la lucrările pe care partea ucraineană le execută pe Canalul Bâstroe. Președintele unui stat membru NATO afirmă că nu are cunoștință despre ce se întâmplă la frontiera românească a alianței, într-o zonă de conflict militar în care este implicată o mare putere nucleară.

Opțiunea președintelui de a se exprima – cu obișnuita întârziere – pe tema lucrărilor de adâncire a Canalului Bâstroe este cu atât mai curioasă cu cât chiar partea ucraineană a recunoscut cu același ton sfidător cu care ne tratează de peste 30 de ani că a depășit cu mult adâncimea acceptată, de 3,9 metri, și a ajuns deja la o cotă de 7 metri pe traseul navigabil.

Un lucru este perfect adevărat în discursul Președintelui Klaus Iohannis: așteptăm, cu toții, opinia unor specialiști. Avem nevoie urgentă de profesioniști în diplomație, apărare, securitate, administrație și guvernare. Promiscuitatea și diletantismul coaliției moșite de domnul Iohannis produc efecte dezastruoase, de la criza economică tot mai greu de suportat și până la atitudinea slugarnică asumată în relațiile internaționale.

Nu primim sfaturi și nu acceptăm lecții de bună purtare de la un personaj care a ratat cu brio toate obiectivele minimale pe care i le-ar fi impus funcția pe care o ocupă astăzi. Suntem mai determinați ca oricând să dăm României din 2024 un președinte demn, competent și patriot, care să repare toate relele produse de acest mărunt funcționar al birocrației europene ajuns din greșeală în cea mai importantă funcție din Statul Român.

2 Responses

  1. Romania si Moldova sunt impinse intr-un razboi care nu e al nostru. Moldova e impinsa de vest sa ceara Transnistria inapoi dar nu cere teritoriile Romanesti ocupate de Ukraine. De ce sunt Moldova si prin urmare Romania impinse in acest razboi si nimei nu spune nimic? Cer partidului AUR sa impuna PACE pt Romania si Moldova si nu razboi. Romanii din Moldova care indraznesc sa protesteze saracia si razboiul sunt acuzati pe ne drept ca sunt de partea Rusiei ca sa ii faca sa taca. De ce sa moara Romanii pt Ukraine si pentru USA? Se urmareste un genocide al poporului nostru ca sa ne inlocuiasca cu straini si sa ne ia tara. Dejea ne fura resursele. Partidul AUR trebuie sa mobilizeze Romanii pentru PACE pina nu e prea tirziu. Pacea nu e o crima si nu omoara oameni.

  2. Mdaaaa,romani tineti-va la rusi ca sa intre yankeii=NATO=SUA !!!!!! ,,România prin ministrul de externe a antamat cu SUA, încă din 2021 problema susținerii Ucrainei în privința extinderii transportului pe Dunăre și Marea Neagră, ca parte a unui program special al SUA privind marea Neagră. Despre ce program este vorba și ce a discutat Aurescu în vizita sa în SUA? Este vorba de „Black Sea Security Act of 2022” , un document ce a fost introdus în Senatul SUA vara trecută și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA. Pe lângă amenajările de la gurile Dunării, proiectul mai cuprinde și ieea unei prezențe maritime stabile, permanente SUA în Marea Neagră. În acest plan, SUA își propune fie să convingă statele riverane ale Marii Negre să modifice Convenția, fie să fenteze prevederile acesteia punând navele temporar sub pavilion românesc. În acest scop se ia în considerare și crearea unei a patra baze militare americane, pe lângă cele de la Kogălniceanu, Deveselu și Câmpia Turzii. Deci se pedalează puternic pe România, care va deveni astfel o mare bază militară americană în care toate interesele naționale vor fi nu doar subordonate ci și călcate în picioare de interesele SUA.supărătoare nu sunt lucrările la canal, deși existența Deltei Dunării este nu doar vitală ci și ultra strategică, pentru că este posibil ca o mare parte din ea să devină mocirlă, de dragul lui Zelensky și al partenerului strategic pe care nu putem să îi supărăm.Supărătoare sunt atitudinea, minciunile și trădarea guvernului și președintelui României. Iar declarațiile lui Ciolacu sau ale lui Grindeanu, sunt, dupa cum se vede, minciuni neobrăzate, pentru că prin poziția pe care o au, nu aveau cum să nu știe aceste aspecte până săptămâna trecută, dar dă bine la ”imaginea PSD” să se facă că nu au știut și au îndeplinit rolul ”avertizorului public”.
    Si dacă tot vorbim de trădare, să nu uitîm de actul semnat de Adrian Severin la data de 03.Mai 1997 de Adrian Severin la Kiev, Emil Constantinescu la data de 2 Iunie la Neptun si ratificat de Parlamentul Romaniei la 7 Iulie. Este vorba de ”Tratatul cu Ucraina”, prin care semnatarii , caci nu se poate spune Romania, ceda Ucrainei tot ce primise cadou de la Rusi, inclusiv Insula Serpilor. Iar asta se intampla in ciuda sau impotriva ”Declaratiei Parlamentului Romaniei privind referendumul din 1991 în care Romania iși apăra teritoriul și cetățenii. Dar acuma ești declarat trădător dacă pomenești de acea declarație.,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, 22 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Național de Conducere (CNC). În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale. Totodată, în perspectiva organizării unei […]
AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]