Alexandru Bordian – Întrebare parlamentară – Situația critică de la combinatul siderurgic LIBERTY Galați – implicații economice și lipsa unui plan de intervenție guvernamental

Adresată:

Domnului Radu-Dinel MIRUȚĂ, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

De către: Deputat Alexandru BORDIAN

Circumscripția electorală: nr. 18 Galați

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 19.08.2025

Obiectul întrebării: Situația critică de la combinatul siderurgic LIBERTY Galați – implicații economice și lipsa unui plan de intervenție guvernamental

 

Stimate domnule ministru,

Combinatul siderurgic LIBERTY Galați – cel mai mare producător de oțel din România – se confruntă cu o criză profundă: salariile nu au fost plătite, activitatea este blocată parțial, iar lipsa de reacție a autorităților creează o stare generalizată de îngrijorare în rândul angajaților și al comunității locale.

Este inacceptabil ca o unitate industrială de importanță strategică națională, cu mii de angajați și contribuții semnificative la PIB-ul României, să ajungă în această situație fără ca Ministerul Economiei să intervină în vreun fel – fie prin sprijin, fie prin acțiuni de monitorizare și prevenție.

În acest context, vă solicit următoarele clarificări:

1. Ce măsuri a întreprins Ministerul Economiei pentru a analiza și gestiona situația de criză de la combinatul LIBERTY Galați?

2. A fost solicitată o informare oficială din partea companiei privind motivele întârzierii salarizării și planul de redresare financiară?

3. Există un mecanism activ de monitorizare a marilor unități industriale considerate strategice, astfel încât Guvernul să poată interveni la timp pentru protejarea economiei și a locurilor de muncă?

4. Ce sprijin poate oferi Ministerul pentru păstrarea capacităților de producție și protejarea forței de muncă, în cazul în care situația LIBERTY Galați se deteriorează în continuare?

Combinatul din Galați nu este doar o uzină, ci un simbol al economiei românești, un pol regional de dezvoltare și o sursă de subzistență pentru mii de familii. Statul nu poate rămâne spectator în fața destrămării unui pilon industrial esențial.

Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră în scris, în termenul legal.

Distribuie acest articol!