Aelenei Dănuț – întrebare parlamentară către Minsterul Justiției – Imparțialitatea justiției în România.

Catre: Ministrul Justiției – Domnul Stelian-Cristian ION

 

De la: Deputat AELENEI Dănuț

          Circumspripția electorală nr. 14, Constanta

Subiectul întrebării: Imparțialitatea justiției în România

                                          Domnule Ministru,

Încep prin a vă reaminti câteva fapte.

În data de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, aflat sub influența alcoolului și a substanțelor halucinogene  (pozitiv la testul pentru consumul de cocaină și 1,96 g/l alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 g/l alcool pur în sânge la momentul celei de-a doua prelevări), a comis un accident grav, soldat cu moartea unui tânăr, după ce a pierdut controlul automobilului Aston Martin pe care îl conducea. Bărbatul decedat avea doi copii, un băiat de 4 luni și o fată de 6 ani.

Potrivit presei, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, nu era la primul accident produs la volanul unei mașini de lux. Înainte de tragedia de pe 8 septembrie 2019, soldată cu moartea unui tată a doi copii, tânărul a mai produs două accidente. Primul a fost în perioada în care era student în Elveția și conducea un Nissan GT-R, o mașină puternică. Un altul a fost în Italia, la bordul unui bolid Ferrari.

Cazul Iorgulescu nu este încă judecat, acesta aflându-se în prezent în Italia.

Pe 16 februarie 2020, fostul prefect al Constanței, Ioan Albu, a fost implicat într-un accident mortal la Ciocârlia județul Constanța.

Conform acuzațiilor făcute de procurorii de pe lângă Judecătoria Medgidia, Ioan Albu a condus sub influența băuturilor alcoolice (0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat,respectiv 2,45 g/l alcool pur în sânge la prima probă, ora 21.15, respectiv 2,20 g/l alcool pur în sânge la a doua, recoltată la ora 22.15) un Range Rover și a intrat pe contrasens, lovind din plin un alt autoturism. În urma impactului, un bărbat de 44 de ani a murit.

Pedeapsa pricipală primită de Ioan Albu a fost de 3 ani de închisoare cu suspendare.

În data de 14 aprilie 2021, Adrien Stephane Mureșan a lovit 12 autoturisme şi a putut fi oprit doar după o cursă nebună pe străzile din oraş.

Bărbatul s-a îmbătat de supărare (2,20 grame de alcool per litru în sânge) şi a urcat la volan, cu toate că avea permisul de conducere suspendat, în urma unor încălcări anterioare ale legislaţiei rutiere.

Din declaratia domnului Cătălin Moraru, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, dată unui post de televiziune, aflăm că:

”Procurorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. S-a stabilit faptul că inculpatul nu se afla sub influenţa substanţelor psihoactive, iar avarierea autovehiculelor, în condiţiile descrise mai sus, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de distrugere.”

Aș putea, pentru comparație să vă prezint alte cazuri ale unor simpli cetățeni care au săvârșit fapte similare și au fost condamnați la ani grei de închisoare, dar nu vreau să vă răpesc timpul.

Cunoaștem faptul că există ”individualizarea pedepsei” – principiu al răspunderii penale care constă în aceea că pedeapsa care se aplică pentru o infracţiune săvârşită în concret trebuie să fie corespunzătoare nivelului de periculozitate socială pe care aceasta îl prezintă.

Totuși, vă întreb, domnule ministru, dacă persoanele enumerate mai sus nu ar fi avut nume sonore, nu ar fi fost  anchetate, judecate și pedepsite cu mai multă asprime?

Prin puterea și atribuțiile pe care le aveți, nu ar trebui să verificați cum se aplică legea, indiferent cine este făptuitorul?

Ce măsuri veți lua pentru corecta și justa aplicare a legii aflate în vigoare?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă, 2 decembrie, Congresul Extraordinar al partidului în cadrul căruia au fost adoptate o serie de rezoluții și au fost completate structurile de conducere ale partidului. La eveniment au participat 555 de delegați din toate județele țării. În cadrul […]
Pe 1 decembrie 2019 apărea pe scena politică din România o mișcare ce avea să schimbe cu totul peisajul politic, o mișcare ce avea să dea o nouă speranță românilor: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Astăzi, la patru ani distanță, AUR a celebrat acest moment festiv […]
Peste 10.000 de români din toate colțurile țării au participat de 1 decembrie la Marșul Unirii organizat de AUR și George Simion la Alba Iulia. La ora 8:00 a ajuns în gara din Alba Iulia trenul Unirii cu sute de români care și-au dorit să participe […]
Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria București a mers cu Trenul Unirii, un proiect inedit al partidului pentru  a marca Ziua Națională a României și împlinirea a 105 ani de la Marea Unire.  Acest demers reflectă poziția sa în angajamentul pe care AUR îl are pentru […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat joi, 30 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea, lista pe care o propune pentru alegerile europarlamentare de anul viitor. AUR propune o listă compusă din profesioniști, oameni care și-au demonstrat fidelitatea pentru România. Președintele AUR, George Simion, a declarat celor peste […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat, în cadrul unui eveniment organizat la Râmnicu Vâlcea, candidatul pentru primăria municipiului în persoana omului de afaceri vâlcean, Vicențiu Mocanu. La evenimentul de la Râmnicu Vâlcea au fost prezenți președintele AUR, George Simion, președintele Consiliului Național de Conducere al […]