Aelenei Dănuț – întrebare către Ministerul Apărării Naționale – Anularea programul de achiziție pentru corvete

Către: Angel TÎLVĂR, Ministrul Apărării Naționale

            De la: Deputat Dănuț AELENEI, Circumscripția electorală nr 14 Constanța

            Obiectul întrebării: Anularea programul de achiziție pentru corvete

            Domnule Ministru,

            Am aflat cu surprindere despre anularea procedurii de achiziție lansată în anul 2018, în scopul cumpărării a patru vase militare de tip corvetă multifuncțională, care urmau să intre în dotarea Forțelor Navale Române.

            Surprinderea mea survine nu atât pentru că s-a petrecut această anulare, cât din momentul său tardiv. Mă refer la faptul că mai mult de cinci ani au așteptat Forțele Navale ale României să primească în dotare patru vase de luptă noi, de tip corvetă multifuncțională. Din 2018 până în 2023 n-a început nici măcar construirea primei nave, din seria de patru care erau cerute de partea română. Construirea unei singure nave de acest tip durează cel puțin trei ani, deci încă de acum doi ani trebuia să existe un semn de întrebare, vizavi de seriozitatea asocierii firmei franceze Naval Group cu Șantierul Naval Constanța.

            Prin urmare, asocierea defectuoasă dintre firma franceză și cea din România n-a produs nicio navă de luptă pentru România ci a generat, în schimb, o întârziere uriașă în ceea ce privește îndeplinirea unui obiectiv strategic al statului român, acela de a-și asigura o forță navală credibilă la Marea Neagră. Neîndeplinirea contractului, de către cele două firme asociate, accentuează, acum, vulnerabilitatea României.

            Legat de aceste aspecte, domnule ministru, solicit să-mi răspundeți la urmatoarele întrebări:

– de ce abia în acest moment, august 2023, MApN a avut curaj să anuleze procedura de achiziție a corvetelor?

– ce măsuri au fost luate, la nivelul MApN, acum doi ani, când s-a constatat că prima corvetă din cele patru nu numai că nu fusese livrată, dar nici măcar nu se începuse construcția ei?

– ce clauze de penalitate financiară au fost prevăzute, față de firmele asociate, în contractul semnat în urmă cu 5 ani?

– de ce se intenționează, în ciuda celor întâmplate, ca statul român să achiziționeze, de la aceeași firmă franceză, două submarine, cu o valoare estimată de MApN de 2 miliarde de euro, fără TVA? Deci, firma Naval Group, care n-a reușit să ofere României cele patru corvete, este și producătorul submarinelor din clasa Scorpene. Drept comparație, prețul cerut României, în anul 2019, pentru cele patru corvete, era de circa 1,2 miliarde de euro. Prin urmare firma care nu și-a onorat contractul pentru corvete primește un nou contract din partea României, chiar mai scump decât cel anterior!?

– este adevărat că firma care construia corvetele ar fi trebuit să modernizeze și fregatele “Regele Ferdinand” și “Regina Maria”, iar anularea contractului pentru corvete anulează și clauza de modernizare a fregatelor?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
           Cotidianul Haaretz a publicat în ediția de marți, 19 septembrie, un articol în care se afirmă că ministrul român de externe a refuzat să se întâlnească cu Eli Cohen, ministrul de externe al Israelului, după ce acesta ar fi legitimat și încurajat contactul ambasadorului statului […]
Adresată: Domnului Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene De către: Senator Gheorghe Adrian CĂTANĂ, membru al Comisiei pentru administrație publică Circumscripția electorală: nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul interpelării: gradul de absorbție al României din Fondul de Coeziune (UE) […]
Adresată: Doamnei Adriana Constantina COSTESCU, Director general al Regiei Autonome ”Monitorul Oficial” De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Revenire la […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul Afacerilor Externe De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 20/09/2023 Obiectul întrebării: Persoanele aparținând minorității române din Ucraina căzute […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul interpelării: Poliția din Cluj intervine într-un caz de furt de lemn ilegal: confiscare de 189 metri cubi […]
Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 20.09.2023 Obiectul întrebării: Situație problematică privind defrișarea unei păduri pentru finalizarea autostrăzii Vestului Stimate domnule Ministru, O problemă birocratică […]