Aelenei Dănuț – declarație politică – ”Criza artificială a buteliilor de aragaz!”

”Criza artificială a buteliilor de aragaz!

     La nivelul întregii țări a devenit o adevărată aventură încărcarea sau cumpărarea unei butelii de aragaz pline.

     Românii care au ghinionul să nu se fi racordat la rețeaua de alimentare cu gaze naturale și depind de butelii sunt puși acum în fața unei crize majore, despre care autoritățile statului nici măcar nu au vorbit.

     Stațiile de carburant care aveau această activitate lucrativă nu mai vând butelii. Nicăieri nu se mai încarcă butelii de aragaz. În sate se mai găsesc butelii de aragaz, dar aprovizionarea este defectoasă.

     Criza a apărut în momentul în care stațiile GPL au refuzat să mai încarce recipientele goale, aduse de oameni, după tragedia de la Crevedia, care a fost urmată de controale.

     Controalele stricte au oprit practic distribuirea acestora.

     Buteliile vechi au ieșit din perioada de garanție și nu mai pot fi schimbate. Depozitele societăților care le încarcau sunt pline cu butelii vechi, iar recondiționarea lor costă foarte mult.

     În prag de iarnă, fiind vorba mai ales de persoane din grupele de risc, statul ar fi trebuit să găsească soluții, însă firmele care fac distribuția buteliilor de gaz pentru gospodării nu se pot impune în fața autorităților.

     Aceste firme au fost lăsate fără activitate, de aproape două luni și jumătate, în mai multe zone din țară, pentru că nu mai pot încarca buteliile cu Butan – singurul gaz care este admis pentru această activitate.

     Criza artificială a gazului pentru butelii mai servește și statului, pentru că din 2020, Guvernul României și-a asumat niște indicatori imposibil de atins în extinderea rețelelor de alimentare cu gaz metan.

     O astfel de situație, mai ales în prag de iarnă și înainte de anul electoral 2024, ar putea forța Unitățile Administrativ-Teritoriale să depună urgent proiecte pentru rețelele de gaze din localități, iar pe consumatori i-ar forța să se racordeze în cel mai scurt timp, rezolvând astfel și problema indicatorilor din statisticile guvernamentale, în raportările ulterioare la UE.

     În anul 2020, Guvernul României a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru Programul Național de Introducere a Gazelor Naturale în Locuințe, cu o finanțare din fonduri europene de 500 de milioane de euro, care vizează 200.000 de gospodării. Doar 36% din totalul gospodăriilor erau racordate la gaze, ceea ce înseamnă că restul se încălzesc în continuare cu lemne, folosind buteliile pentru aragaz. 

     Și iată cum o criză artificială creată cu acordul statului, cu efecte negative asupra populației poate ajuta același stat în atingerea unor indicatori asumați în fața Uniunii Europene.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

O delegație formată din 16 europarlamentari din România, Spania, Italia, Franța, Portugalia, Letonia și Polonia a vizitat vineri, 8 noiembrie, Pechea, localitatea grav afectată de inundațiile din luna septembrie. La invitația președintelui AUR, George Simion, cei prezenți au putut vedea de la fața locului dezastrul provocat […]
Într-un răspuns oficial la o întrebare adresată de europarlamentarul Adrian Axinia (AUR – ECR) , Comisia Europeană explică faptul că preţurile foarte mari la facturile la energie electrică din ţările din Centrul şi Estul Europei sunt cauzate de căderile de producţie a energiei solare seara şi […]
“Decizia Curții Constituționale cu privire la faptul că supraimpozitarea unor producători de energie, măsură adoptată în 2022 odată cu plafonarea facturilor în mandatul de prim-ministru al lui Nicolae Ciucă și de ministru al energiei al lui Virgil Popescu, este neconstituțională dovedește o dată în plus incompetența […]
”Victoria lui Trump e din categoria knockout-urilor fără șansă de revanșă: este hapul dureros pe care l-au înghițit progresiștii dornici de a măcina spiritul Statelor Unite și deopotrivă trecutul Europei. Cu Trump înscăunat, mișcările woke și cancel culture (numai când pronunț aceste cuvinte mi se strepezesc […]
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR și membru al grupului ECR, atrage atenția asupra blocajului din Parlamentul European privind adoptarea unei proceduri rapide pentru alocarea fondurilor de reconstrucție destinate statelor membre afectate de dezastre naturale. Propunerea Comisiei Europene, cunoscută sub numele de RESTORE – Sprijin regional de urgență […]
”Documentele confirmă că celebrul cuplu Ci-Ci (Ciucă și Ciolacu) a pregătit, în secret și într-o sfidare totală a românilor, palatul pentru Klaus Iohannis. Nicolae Ciucă i-a dat vila lui Iohannis printr-o hotărâre de guvern semnată de mâna lui în 2022! Prin acea hotărâre, vila din Aviatorilor […]