Adresată: Ministerului Agriculturii, Primului-ministru al României
De către Domnul Senator: Adrian Costea
Circumscripţia electorală: 23 Ialomița
Grupul Parlamentar: AUR
Şedinţa Senatului din data de: 22.03.2023
Obiectul interpelării: Necesitatea renegocierii subvenției U.E. acordată fermierilor români
Stimate domnule prim-ministru,
Stimate domnule ministru,
Prin intermediul acestei interpelări doresc să obțin lămuriri, în numele asociaților de fermieri din România, dacă discriminarea fermierilor din Est față de cei din Vest este mit sau realitate. Un europarlamentar român a amendat în luna februarie 2023 o rezoluție a Parlamentului European, atrăgând atenția asupra acestei stări de lucruri. [1]
Un fapt real este acela că fermierii români beneficiază de un cuantum al subvenției de bază aflat sub media europeană.[2]
Este de apreciat noul Plan Național Strategic, adecvat Politicii Agricole Comune 2023-2027, unul care va sprijini entitățile mici și mijloci, introducând și un instrument de acordare de despăgubiri pentru calamități. [3]
Cu toate acestea, măsurile de pe plan intern pot fi completate de o politică externă care să servească intereselor naționale. Astfel, cuantumul ajutoarelor acordate fermierilor ar putea ajunge la un nivel mulțumitor. Din acest motiv, am adresat această interpelare domnului Prim-ministru, responsabil de politica externă a României și reprezentarea statului român la nivelul Uniunii Europene.
Vor exista negocieri privind creșterea subvenției acordate fermierilor români sau aceasta se află astăzi la un nivel mulțumitor?
[1] Amendamentul propus de europarlamentarul Carmen Avram, prin care solicită încetarea discriminării la adresa fermierilor români și aducerea subvenţiilor lor la nivelul celor din Vestul Europei, a fost preluat în rezoluția privind criza fertilizatorilor, adoptată joi, 16 februarie 2023, în Plenul Parlamentului European, anunță un comunicat transmis Agroinfo de către cabinetul europarlamentarului român Carmen Avram.
Parlament European: Creșterea subvențiilor pentru fermierii români! | Agroinfo.ro
[2] Subvenția de bază este în România de sub 100 euro pe hectar. Acest nivel de subvenție mai este încasat de doar în câteva state, printre care țările baltice, Bulgaria, Portugalia, Croația sau Polonia.
Doar că la subvenția de bază se adaugă și alte tipuri de plăți directe, precum plata pentru tinerii fermieri, cea pentru înverzire sau așa-numita plată redistributivă. În felul acesta, România poate ajunge la o subvenție de 225 euro pe hectar, care se află aproape de media europeană, care este de 259 euro pe hectar.
Cu acest nivel de subvenție, România se află, alături de jumătate din statele membre, sub media europeană.
Mai multe aici- Un mit spulberat: România are cele mai mici subvenții agricole din Uniunea Europeană | RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
[3] PNS prevede 89 tipuri de intervenții, incluzând 51 intervenții prin FEGA și 38 intervenții prin FEADR urmărindu-se mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, pentru a atinge obiectivele europene și naționale.
Totodată, PNS va introduce un instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.
Nu există răspunsuri