Adrian Axinia, deputat AUR: ”Guvernul dă ordonanțe de urgență pe bandă rulantă. Trăim într-o democrație falsă”

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adoptat, în primele trei luni ale acestui an, 32 de ordonanțe de urgență. Iar anul trecut, guvernele PNL-PSD au dat nu mai puțin de 132 de OUG-uri.

Potrivit articolului 115 din Constituția României, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”

Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au refuzat, însă, în mod constant să explice care este urgența, de ce sunt date ordonanțe pe bandă rulantă. În realitate, răspunsul este simplu: din același motiv pentru care au comasat alegerile europarlamentare cu locale prin ordonanță de urgență: vor să acapareze puterea, le e frică de AUR și dau legi fără ca acestea să poată fi dezbătute sau contestate de opoziție.

Asistăm, așadar, la un proces complex de falsificare a democrației în România:

  • PSD și PNL s-au unit pentru a se perpetua la putere. Fac tot posibilul să nu existe alternanță la guvernare.
  • Diverse funcții importante în stat au fost militarizate. Sunt și cheltuieli care sunt trecute la secret.
  • Parlamentul a fost transformat în notariat. Se guvernează prin ordonanțe de urgență și legile de aprobare vin după mult timp și zac nediscutate sau, din contră, promovate pe repede înainte fără discuție.

În fiecare săptămână, merg să vorbesc la tribuna Camerei Deputaților despre proiecte de lege care sunt în esență doar legi de aprobare a unor ordonanțe de urgență sau ordonanțe guvernamentale. În tot acest răstimp, singura instituție care poate contesta la CCR aceste OUG-uri a fost anesteziată – mă refer la Avocatul Poporului. Doamna Renate Weber a devenit un fel de Victor Ciorbea: s-a pus total în slujba actualei puteri.

Problema acestei avalanșe de OUG-uri este și una principial democratică, dar au și darul de a schimba din temelii anumite domenii de activitate, fără o consultare publică. Există instituții internaționale (precum raportul GRECO din 2022) care au semnalat pericolul pentru democrație reprezentat de acest stil de guvernare. Asta și pentru că el vina la pachet cu o lipsă de transparență: nu știm cine și cum ia deciziile. Și Consiliul Europei a emis un astfel de raport în 2023, care însă nu a prea fost dezbătut public în România ca urmare a faptului că PSD și PNL au generat un blocaj aproape total pe presa plătită cu bani publici.

AUR vrea o Românie democrată, în care toate măsurile sunt dezbătute. Îl somăm pe premierul Marcel Ciolacu să ne spună care este, așadar, urgența acestor ordonanțe de urgență.

One response

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR condamnă ferm refuzul majorității parlamentare PSD-PNL-UDMR de a introduce pe ordinea de zi a plenului Senatului solicitarea noastră pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, esențială pentru revenirea la un cadru constituțional legitim. Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au votat împotriva solicitării AUR în Biroul […]
“Bazându-se pe cei 28 de miliarde de euro din PNRR, guvernul a încheiat contracte de 42 de miliarde de euro. Pentru a plăti cele 42 de miliarde de euro, Guvernul a reușit să încaseze de la Uniunea Europeană puțin peste 9 miliarde de euro, din care […]
Alianța pentru Unirea Românilor solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență pentru organizarea alegerilor prezidențiale, în contextul în care modificările aduse legislației electorale, adoptate în mod netransparent, afectează grav drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor români. Printr-o încercare disperată de […]
“Sâmbătă, în fața prefecturilor din întreaga țară, au avut loc manifestații impresionante organizate de Partidul AUR. Românii au ieșit să denunțe lovitura de stat din decembrie 2024, când primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, iar Klaus Iohannis și-a prelungit ilegitim mandatul după 21 decembrie. […]
Nu ne oprim! Democrația nu e de vânzare! Zeci de mii de români au ieșit astăzi în stradă, atât în țară, cât și în diaspora, pentru a cere alegeri libere și corecte, în contextul în care, de pe 22 decembrie, România are în fruntea țării un […]
”Guvernul PSD-PNL-UDMR a ales să pună industriile de care țara are cea mai mare nevoie să plătească nota de plată pentru cheltuielile sale nesăbuite. Astfel, guvernul cu 1,3 milioane de bugetari a decis să strângă suplimentar câte 650 de lei/lună, în medie, de la fiecare angajat […]