Oraşul de 15 minute este o idee de organizare teritorială specific comunistă care trebuie respinsă
În spaţiul public românesc şi european, progresiştii cu mulţi pitici pe creier împing adesea teoria „oraşului de 15 minute” ca fiind forma ideală de organizare administrativ – teritorială care ar răspunde tuturor aşteptărilor sociale. Lăsând la o parte aroganţa construirii unor utopii artificiale care s-ar dovedi, în mod cert, nişte distopii demne de SF-urile din mijlocul secolului XX, „oraşul de 15 minute” este un concept care se bazează pe limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. La fel cum rezultatul final ar trebui să fie modificarea unor relaţii sociale naturale şi schimbarea principiilor pe baza cărora se formează spiritul identitar al unei comunităţi.
În primul rând, „oraşul de 15 minute” este un microcosmos din care cetăţeanul este descurajat să iasă şi, într-o variantă extremă, chiar nu va avea deloc voie să îl părăsească. Aşa auzeam şi noi pe vremea comuniştilor când ni se spunea că nu avem voie să călătorim cu maşina dintr-un judeţ în altul, se limita cantitatea de combustibil pe care aveai voi să o cumperi şi, la un sfârşit de săptămână, aveau voie să se deplaseze maşinile cu numere pare şi, în săptămâna următoare, cele cu numere impare. Cu diferenţa că, în conceptul actual al progresiştilor, maşina este descrisă ca un lux imoral şi trebuie să dispară cu totul. În fapt, este o legare de glie de tip feudal.
Secundar, descurajarea deţinerii anumitor bunuri şi consumului anumitor servicii înseamnă, de fapt, abolirea dreptului la proprietate. De altfel, am auzit de la „roata motrice” a progresiştilor români că un obiectiv poate să fie inclusiv deţinerea la comun a ustensilelor necesare pentru prepararea alimentelor. Putem cupla această idee de limitarea plăţilor cash şi avem imaginea unui control opresiv pe care statul îl poate exercita asupra vieţii noastre.
În secolul în care distanţele ar trebui să nu mai existe, se creează artificial o atomizare socială care poate face ca grupuri mari de persoane să fie mai uşor controlate.
Problema uriaşă este că această formă de organizare administrativă nu face altceva decât să scadă calitatea vieţii şi a locuirii. Un asemenea concept limitează spaţiile şi împinge la densităţi urbane foarte mari, aproape de tip japonez. Automat, dispar spaţiile verzi şi cele de recreere. Or, conform datelor INS din 2019, românii locuiesc în cele mici şi cele mai aglomerate locuinţe din UE, la o valoare medie de 24 mp de spaţiu de locuit de persoană. Asta în timp ce media europeană este de 43 mp.
În altă ordine de idei, „oraşul de 15 minute” te obligă la anumite comportamente sociale dezirabile care nu diferă cu nimic de sistemul chinezesc al scorului social în care cetăţenii au acces la joburi, bunuri şi servicii în funcţie de obedienţa faţă de sistem şi respectarea regulilor. Asistăm la un soi de inginerie socială care nu este foarte bine mascată, care ni se prezintă însă ca formula ideală de organizare administrativă.
„Oraşul de 15 minute” este, în mod necesar, deopotrivă verde şi digital. El presupune costuri fabuloase când vine vorba de modificările tehnologice necesare, dar şi abandonarea acelor membri ai societăţii incapabili să se adapteze rigorilor impuse aleatoriu şi care nu doresc modificarea metodelor prin care stabilesc relaţii sociale.
Progresiştii spun adesea că toate aceste ameninţări asupra cărora noi, conservatorii care credem în democraţie şi valori tradiţionale, atragem atenţia sunt, de fapt, exagerări şi că este imposibil să se ajungă la astfel de excese. Am văzut însă, în perioada pandemiei, că nimic nu este imposibil. Se ajunsese ca simplul act de a merge la cumpărături să fie condiţionat de aberanta declaraţie sub semnătură. Cu acea ocazie, am putut să ne convingem de potenţialul abuziv al acestui tip de control exercitat de stat. Visul de aur progresist poate fi văzut oricând în China hipertehnologizată în care totul este controlat la milimetru.
Iată de ce este important să respingem acest concept comunistoid al „oraşului de 15 minute” şi să înţelegem că, dacă o idee este acceptată ca fiind firească în ciuda realităţilor obiective, în baza ei, se vor găsi mereu câte unii care să promoveze politici publice care să limiteze drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Nu există răspunsuri