
Deputatul AUR Laura Gherasim pune sub semnul întrebării cadrul şi desfăşurarea vizitei pe care a avut-o delegaţia Comisiei de la Veneţia în România.
Parlamentarul observă că discuţiile s-au purtat aproape exclusiv cu instituţiile şi persoanele care au susţinut sau legitimat anularea alegerilor prezidenţiale din 2024, în timp ce solicitarea opoziţiei de a fi audiată a fost refuzată. Laura Gherasim subliniază că o evaluare imparţială ar fi presupus ascultarea tuturor părţilor implicate, nu doar a celor aflate la putere.
“Am urmărit cu interes vizita reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia în România. Nu pot spune că privesc această instituţie cu cea mai mare încredere, mai ales atunci când imparţialitatea atât de mult clamată de aşa-zişii “proeuropeni” trebuie demonstrată prin fapte, nu doar prin vorbe răstălmăcite şi transmise prin mijloacele media.
În situaţia dată oare cine le-a prezentat membrilor delegaţiei întregul adevăr despre anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024?
Din întâlnirile anunţate public, am văzut că delegaţia a discutat cu preşedintele României, cu reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului şi ai Curţii Constituţionale, oameni şi instituţii care au luat parte la evenimentele de atunci, au apărat deciziile adoptate ori au beneficiat, politic şi nu numai, de situaţia creată.
Era firesc ca delegaţia să discute cu autorităţile române, însă nu pot să nu observ că interlocutorii aleşi provin, în principal, din rândul celor care au susţinut sau au legitimat deciziile contestate. Tocmai de aceea, mă întreb de ce nu a existat aceeaşi deschidere, tot în interesul democraţiei, şi pentru ascultarea reprezentanţilor opoziţiei.
De ce nu a fost invitată, de exemplu, Diana Iovanovici-Şoşoacă, a cărei candidatură a fost respinsă printr-o hotărâre a Curţii Constituţionale? De ce nu au fost organizate întâlniri şi cu reprezentanţii opoziţiei, care au contestat anularea alegerilor şi au cerut explicaţii instituţiilor statului?
Cu atât mai regretabil este că, potrivit informaţiilor comunicate public de AUR, reprezentanţii opoziţiei au solicitat o întrevedere, dar cererea le-a fost refuzată.
Este greu de înţeles cum o instituţie care vorbeşte despre statul de drept mai mult decât mamele despre copiii lor, cât şi despre garanţiile democraţiei, nu a arătat, încă de la alcătuirea programului întâlnirilor oficiale, aceeaşi deschidere faţă de toate părţile implicate. Chiar dacă programul fusese deja stabilit de autorităţile române, delegaţia Comisiei de la Veneţia avea posibilitatea să solicite modificarea acestuia sau să includă întâlniri suplimentare cu reprezentanţii opoziţiei, tocmai pentru a asigura o evaluare echilibrată şi imparţială.
În acest context, este important de amintit că, în raportul său din 2025, Comisia de la Veneţia a formulat deja principii esenţiale privind anularea alegerilor: caracterul excepţional al unei asemenea măsuri, necesitatea unor probe temeinice şi respectarea garanţiilor procedurale. Existenţa acestor principii nu garantează însă aplicarea lor şi nici nu demonstrează că puterea de la Bucureşti le-a respectat.
În aceste condiţii, cum au fost aplicate aceste principii în România? Cine le-a explicat membrilor delegaţiei ce documente, fabricate sau nu, înainte sau după anularea alegerilor, au stat la baza anulării votului?
Spre exemplu, pentru a contribui la clarificarea acestor aspecte, în cadrul cercetării parlamentare pe care am făcut-o, am organizat audieri, am ascultat persoane direct implicate, am analizat documente, declaraţii şi am tras concluzii care merită cunoscute inclusiv de experţii Comisiei de la Veneţia. Cu siguranţă, toate aceste date vor fi transmise şi delegaţiei care a venit în România.
Îmi doresc ca reprezentanţii Comisiei să privească dincolo de discursurile oficiale şi de interesele celor aflaţi vremelnic la conducerea statului. România nu se poate confunda cu actuala putere politică, iar adevărul despre alegerile anulate nu poate fi aflat ascultând numai oamenii care au apărat hotărârea de anulare a întregului proces electoral.
Aşa cum ştim cu toţii, imparţialitatea nu se proclamă în discursuri despre democraţie, se dovedeşte, înainte de toate, prin disponibilitatea de a-i asculta şi pe cei care au o altă versiune a faptelor.
Atunci când o instituţie refuză să audieze toate părţile şi se mulţumeşte doar cu explicaţiile celor aflaţi la putere, fără să le confrunte cu documentele şi argumentele celor care contestă ce s-a întâmplat, vizita Comisiei de la Veneţia se reduce la o simplă formalitate. Aşa se distrug democraţiile, prin autosuficienţă, excluderea vocilor incomode şi beţia puterii”, a declarat deputatul AUR, Laura Gherasim.