Deputatul AUR Dan Tanasă susţine că România nu mai poate continua să finanţeze Ucraina fără limite şi fără garanţii concrete pentru propriile interese naţionale. Acesta afirmă că orice sprijin viitor trebuie condiţionat de transparenţă, de eforturi reale pentru încheierea războiului şi de respectarea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina, precum şi de implicarea companiilor româneşti în procesul de reconstrucţie.
“Nicuşor Dan a spus zilele trecute că România va continua să sprijine Ucraina până la sfârşitul războiului şi apoi în procesul de reconstrucţie, mergând până la formula că acest sprijin va continua “indiferent de costuri”. România nu îşi mai poate permite însă asemenea cecuri în alb. După ani de ajutor acordat aproape fără condiţii şi fără o prezentare publică suficient de clară a costurilor suportate de statul român, orice viitoare formă de sprijin trebuie discutată prin prisma intereselor noastre economice, de securitate şi naţionale. O guvernare AUR va opri actualul model de finanţare necondiţionată şi va cere transparenţă totală asupra banilor şi resurselor pe care România le-a pus şi le pune la dispoziţia Ucrainei.
Pentru noi, prioritatea trebuie să fie încheierea războiului, iar discuţia strategică serioasă trebuie purtată exclusiv cu Statele Unite, nu redusă la repetarea automată a aceloraşi formule venite de la Bruxelles. Cu cât războiul continuă mai mult, cu atât Ucraina pierde mai mult, economia ei este distrusă, pierderile umane cresc, iar frontul şi ameninţarea rusească rămân tot mai aproape de România. Nu vedem cum finanţarea fără termen şi fără un obiectiv politic clar poate deveni, de una singură, o strategie. România trebuie să susţină orice demers credibil care poate duce la negocieri şi la o pace care să ofere garanţii reale de securitate în regiune.
În acelaşi timp, după tot ceea ce România a făcut din 2022 încoace, nu putem accepta ca discuţia despre reconstrucţia Ucrainei să se poarte fără noi. Am pus la dispoziţie Portul Constanţa, Dunărea, infrastructura feroviară şi rutieră, am suportat presiunea asupra fermierilor şi transportatorilor noştri şi am participat la efortul european de susţinere. Dacă statului român i se cere să contribuie în continuare, atunci trebuie să existe şi o discuţie foarte concretă despre participarea companiilor româneşti la reconstrucţie, despre accesul economiei româneşti la proiectele care vor urma şi despre ce primeşte România în schimbul contribuţiei sale. Solidaritatea nu poate funcţiona permanent într-un singur sens.
La fel de importantă este situaţia comunităţii româneşti din Ucraina. Orice discuţie privind sprijinul viitor al României trebuie să includă garanţii ferme pentru drepturile românilor de acolo: educaţie în limba română, libertate religioasă, păstrarea identităţii culturale şi respectarea drepturilor pe care România le cere pentru comunităţile sale istorice oriunde s-ar afla. Nu putem discuta despre miliarde pentru reconstrucţie şi angajamente pe termen lung, iar problemele românilor din Ucraina să rămână permanent pe ultimul loc al agendei.
Europa însăşi începe să discute limitele acestei finanţări. Marine Le Pen a anunţat că, dacă va ajunge la conducerea Franţei, finanţarea pentru Ucraina va mai continua şase luni înainte de a fi oprită, iar mai multe guverne din Europa Centrală, în ţări precum Cehia, Slovacia şi Ungaria, refuză deja să îşi asume noi obligaţii financiare. În acelaşi timp, Kievul vorbeşte despre nevoi de finanţare de zeci de miliarde de euro pentru anul viitor. Cu atât mai mult, România nu poate continua să răspundă automat “da” la fiecare nouă solicitare, în timp ce propriul stat se împrumută, măreşte taxe şi cere austeritate populaţiei. Poziţia noastră este una simplă: România nu abandonează dialogul cu Ucraina şi nici interesul pentru stabilitatea regiunii, dar perioada sprijinului financiar necondiţionat trebuie să se încheie. De acum înainte, fiecare angajament trebuie să fie transparent, limitat, justificat şi legat de un interes concret al României. Prioritatea trebuie mutată de la prelungirea războiului către pace, de la cecuri în alb către negociere şi de la sacrificii fără sfârşit către apărarea intereselor românilor. România a ajutat suficient pentru a avea dreptul să ceară, în sfârşit, ca şi interesele sale să conteze”, a declarat deputatul AUR, Dan Tanasă.
