Vreau să vă vorbesc, astăzi, despre cea mai mare investiție în sănătate din județul pe care îl reprezint și despre o întrebare la care nimeni nu mi-a dat, până acum, un răspuns limpede.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța — principala unitate de urgență a județului și a întregii regiuni de sud-est — se construiește, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, un corp nou destinat Departamentului „Sănătatea mamei și copilului”. Vorbim despre o investiție care se apropie de un miliard de lei, cu 365 de paturi, două blocuri operatorii și două unități de primiri urgențe.
Este, fără îndoială, o veste bună. Regiunea avea nevoie de această construcție de decenii, iar copiii și mamele din Constanța, din Tulcea, din tot sud-estul țării o așteaptă. Numai că, dincolo de comunicatele triumfale, realitatea are câteva amănunte care nu pot fi trecute cu vederea.
Primul ține de calendar. În primăvara acestui an, stadiul fizic al lucrărilor era de aproximativ 59%, iar termenul-limită asumat cu Comisia Europeană era 31 august 2026. Așadar, la cinci luni de termen, se realizase puțin peste jumătate din lucrare. Pentru asigurarea fluxului financiar, Consiliul Județean Constanța a fost nevoit să aprobe contractarea unui împrumut de 150 de milioane de lei. Iar acum, când termenul a trecut, constănțenii au dreptul să afle limpede: s-a finalizat lucrarea ori nu? Iar dacă nu, cine plătește diferența și din ce bani?
Dar cea mai importantă întrebare, stimați colegi, este alta, și ea nu se rezolvă cu beton și cu utilaje: cine va lucra în acest spital?
Fiindcă 365 de paturi, două blocuri operatorii și două unități de primiri urgențe nu funcționează cu ziduri. Funcționează cu medici, cu asistenți medicali, cu infirmiere, cu brancardieri — adică exact categoriile care lipsesc astăzi din tot sistemul sanitar românesc! Am aflat că au fost aprobate 78,5 posturi noi și o nouă linie de gardă la Radiologie și Imagistică Medicală. Bun, e un început. Dar 78 de posturi la 365 de paturi? Cine își imaginează că se poate?
Iar aici stă riscul pe care vreau să îl semnalez de la această tribună: să tăiem panglica, să facem fotografii, să anunțăm cea mai modernă maternitate din sud-estul Europei — și, peste un an, să constatăm că jumătate din etaje sunt încuiate, pentru că nu avem cu cine să le deschidem. Nu ar fi prima dată. Am văzut asta la Institutul de la Târgu Mureș, unde investiția este declarată finalizată, dar operaționalizarea este blocată de probleme de utilități. Am văzut-o în zeci de spitale dotate cu aparatură care stă în cutii pentru că nu există personal calificat să o folosească.
Am adresat, de aceea, ministrului interimar al Sănătății și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene o întrebare parlamentară prin care le-am cerut, punctual, stadiul fizic și financiar actualizat al lucrării, numărul posturilor aprobate și al celor ocupate la spitalul constănțean — defalcat pe medici, asistenți și personal auxiliar —, precum și secțiile cu cel mai mare grad de subîncadrare. Le-am cerut, mai ales, să îmi spună în ce măsură cele 365 de paturi, cele două blocuri operatorii și cele două unități de primiri urgențe vor fi acoperite cu personal de specialitate, astfel încât să devină funcționale chiar la recepție, și care este planul de încadrare.
Am întrebat, de asemenea, în ce stadiu se află împrumutul de 150 de milioane de lei și care este destinația exactă a acestor sume, precum și ce calendar au ambulatoriul de stomatologie, estimat la peste 7,6 milioane de lei, și centrul de diagnostic și tratament pentru pacienții oncologici, neurologici și cardiologici.
Stimați colegi, nu contest niciuna dintre aceste investiții. Dimpotrivă, le susțin și mă bucur că se fac. Ceea ce cer este ca statul român să învețe, în sfârșit, să planifice până la capăt: clădirea și oamenii, deodată! Nu întâi zidurile, iar peste doi ani să ne întrebăm de unde luăm medicii.
Pentru că un spital gol este cea mai scumpă clădire pe care o poate construi un stat. Iar pentru o mamă din Constanța care intră în travaliu la trei noaptea nu contează câte paturi scriu în devizul de execuție, ci dacă are cine să o primească…
Comments are closed