La începutul acestui an școlar, milioane de copii din România s-au întors în bănci. Pentru unii, prima zi de școală a însemnat rechizite noi, haine noi, un ghiozdan pregătit și părinți care au putut suporta fără dificultate cheltuielile începutului de an.
Pentru alții, începutul școlii a însemnat o nouă problemă pentru familie, din ce plătesc rechizitele, hainele, transportul, masa copilului și toate celelalte costuri pe care școala le presupune?
Cursurile anului școlar 2026–2027 au început la 7 septembrie. Sunt prevăzute 36 de săptămâni de cursuri. Dar pentru un copil care merge la școală flămând, care locuiește într-o casă fără condiții corespunzătoare, care nu are acces la transport sau care riscă să abandoneze școala pentru că familia nu își permite costurile educației, problema nu este numărul de săptămâni de cursuri.
33,8% dintre copiii României se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, față de 24,2% la nivelul Uniunii Europene. Iar 31,8% dintre copiii români erau afectați de deprivare materială, comparativ cu 13,6% în Uniunea Europeană.
Acesta este contextul în care trebuie să citim Comunicarea Comisiei Europene COM(2026)539, „Breaking the cycle of child poverty – strengthening the European Child Guarantee”, aflată pe ordinea de zi a plenului pentru dezbatere.
Comisia spune că sărăcia din copilărie nu se termină atunci când copilul împlinește 18 ani. Dimpotrivă, experiența sărăciei în copilărie aproape dublează probabilitatea sărăciei la vârsta adultă. Iar costul economic al neintervenției este estimat la 3,4% din PIB-ul european în fiecare an. Așadar, ce facem noi astăzi pentru copilul care a intrat în această toamnă în clasa pregătitoare poate determina în mare măsură adultul care va deveni peste 12, 15 sau 20 de ani.
Prima prioritate trebuie să fie școala. Dacă un copil nu își permite masa, trebuie să primească o masă sănătoasă. Dacă familia nu își permite transportul, trebuie să existe transport școlar. Dacă părinții nu pot suporta costurile rechizitelor și ale participării la activitățile educaționale, trebuie să existe sprijin. Dacă un copil începe să absenteze, statul trebuie să intervină înainte ca absențele să se transforme în abandon.
Comisia Europeană recunoaște că, deși Garanția pentru copii a produs progrese, există încă peste un milion de copii europeni care nu au zilnic acces la fructe și legume proaspete, iar copiii săraci sunt mult mai puțin incluși în activități extracurriculare.
AUR susține o politică în care munca trebuie să fie mai avantajoasă decât dependența de ajutorul social, iar familia trebuie sprijinită să devină autonomă.
Ce spun statisticile? Câți copii au fost scoși din sărăcie? Câți au rămas la școală? Câți au primit o masă adecvată? Câți au avut acces la servicii medicale? Câte familii au ajuns să trăiască din muncă și nu din ajutoare?
Doamnelor și domnilor,
Anul școlar 2026–2027 a început deja. Nu mai avem timp pentru promisiuni generale despre „incluziune”, „coeziune” și „oportunități egale”. Avem copii care sunt deja în bănci și pentru care diferența dintre succes și abandon se poate reduce uneori la lucruri foarte concrete: o masă caldă, un autobuz care ajunge în sat, rechizite, acces la un profesor, la un medic sau la un program de sprijin.
România trebuie să folosească această oportunitate pentru a construi o politică socială care pune familia în centrul ei, apără copilul și recompensează munca.
Copilul trebuie să moștenească șansa de a-și construi singur viitorul.
Comments are closed