Săptămâna aceasta a început un nou an școlar. În mod obișnuit, era momentul mesajelor frumoase, al fotografiilor din curțile școlilor și al promisiunilor despre viitor. Dar cred că avem obligația să vorbim și despre realitatea din spatele acestor imagini.
Copiii se întorc la școală, dar problemele școlii românești nu au plecat nicăieri.
În prea multe comunități, școala românească arată încă rău. Sunt clădiri care au nevoie de reparații, școli cu infrastructură insuficientă, clase aglomerate și diferențe uriașe între condițiile oferite unui copil dintr-un oraș mare și cele pe care le găsește un copil dintr-un sat.
În anul 2026, locul în care se naște un copil continuă să influențeze prea mult calitatea educației pe care o primește.
Putem vorbi despre digitalizare, reforme și strategii. Dar pentru un copil contează dacă are o sală de clasă decentă, dacă are căldură iarna, dacă poate ajunge la școală, dacă are ce mânca și dacă profesorul de care are nevoie se află la catedră.
O școală bună nu începe într-un Excel al Ministerului Educației. Începe într-o sală de clasă în care există condiții pentru a învăța.
În ultimele luni am vorbit mult despre reforma salarizării. Am auzit termene, negocieri, angajamente și explicații. Legea salarizării trebuia să aducă predictibilitate și să corecteze inechitățile. În schimb, profesorii intră în noul an școlar fără claritatea pe care statul avea obligația să le-o ofere. Pentru un profesor, salariul nu este un jalon din PNRR și nici o cifră într-un tabel de la Bruxelles. Este venitul din care își plătește rata, facturile și își întreține familia.
Nu putem pretinde performanță într-un sistem care îi cere permanent profesorului mai mult, dar care, atunci când trebuie să îi ofere respect, predictibilitate și o salarizare pe măsura responsabilității sale, îi cere să mai aștepte.
România nu poate construi o școală performantă cu profesori demotivați, suprasolicitați sau obligați să caute venituri suplimentare pentru a putea avea un trai decent.
Și nu putem vorbi serios despre viitorul educației cât timp profesia didactică devine tot mai puțin atractivă pentru tinerii bine pregătiți.
La fel de grav este modul în care au fost tratate bursele. În ultimele luni s-a discutat inclusiv despre restrângerea sprijinului acordat copiilor vulnerabili și despre plata burselor sociale numai pe perioada cursurilor.
Logica aceasta pornește de la o premisă profund greșită. Sărăcia nu intră în vacanță odată cu școala. Un copil dintr-o familie cu venituri mici trebuie să mănânce și în iulie. Are nevoie de haine și în august. Familia lui plătește facturi douăsprezece luni pe an. Iar în septembrie acel copil trebuie să se întoarcă la școală pregătit să continue.
Pentru stat, câteva sute de lei pot reprezenta o linie bugetară care trebuie redusă. Pentru o familie vulnerabilă, acei bani pot însemna mâncare, rechizite, îmbrăcăminte sau transport.
Bursa socială nu este un premiu pentru prezența la ore. Este un instrument prin care încercăm să împiedicăm sărăcia să scoată un copil din școală. Dacă există fraude, să fie verificate. Dacă există criterii greșite, să fie corectate. Dar nu pedepsim zeci de mii de copii pentru incapacitatea statului de a verifica unde ajung banii.
Guvernul Bolojan a ales în ultimul an o filosofie pe care am criticat-o constant: atunci când bugetul are probleme, economiile sunt căutate prea repede acolo unde oamenii au cea mai mică putere de negociere.
Am văzut presiunea asupra burselor. Am văzut creșterea normei didactice și majorarea numărului de elevi din clase. Am văzut amânarea extinderii programului „Masă sănătoasă”. Am văzut incertitudinea privind salarizarea.
Și toate acestea sunt prezentate sub eticheta reformei.
Dar nu este reformă să pui mai mulți copii într-o clasă și mai multe ore în sarcina unui profesor. Nu este reformă să economisești din bursa unui copil dintr-o familie vulnerabila. Nu este reformă să îi ceri profesorului performanță și să îi oferi incertitudine.
Reforma adevărată trebuie să înceapă cu condițiile în care învață copiii și lucrează profesorii.
AUR va susține în noua sesiune parlamentară corectarea măsurilor care au afectat școala românească. Am stabilit ca priorități revenirea normei didactice și a efectivelor de elevi din clase la nivelurile existente înaintea modificărilor din august 2025 și eliminarea examenului paralel de admitere la liceu. Susținem o Lege a salarizării construită prin dialog real cu profesorii și cu reprezentanții celorlalte categorii profesionale, care să corecteze inechitățile, nu să creeze unele noi. Și spunem foarte clar că bursele sociale trebuie să rămână un sprijin real pentru copiii care au nevoie de ele.
Înainte să tăiem câteva sute de lei de la un copil vulnerabil, statul român are obligația să arate că a eliminat risipa, privilegiile și cheltuielile inutile din propriile instituții.
La începutul acestui an școlar, mesajul meu pentru elevi și profesori nu este unul festiv. Este unul de respect și de responsabilitate.
Profesorilor trebuie să le oferim condițiile și demnitatea pe care le presupune profesia lor. Părinților trebuie să le oferim încrederea că școala poate pregăti viitorul copiilor lor. Iar copiilor trebuie să le garantăm că șansa lor la educație nu depinde de veniturile părinților sau de localitatea în care s-au născut.
O țară care economisește de la educație va plăti întotdeauna mult mai mult mai târziu.
Le doresc tuturor elevilor puterea de a-și urma visurile, profesorilor respectul pe care îl merită, iar părinților încrederea că eforturile pe care le fac pentru copiii lor nu sunt în zadar.
Comments are closed