Dumitrina MITREA – Întrebare – Impactul lucrărilor la Autostrada A7 asupra rețelei de apă, starea fronturilor de captare și securitatea hidrologică a comunei Săbăoani (Neamț)

Adresată: Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, 

În atenția: Doamnei ministru Diana-Anda Buzoianu – 

De către: Dumitrina MITREA, Deputat ales în circumscripția electorală nr. 29 Neamț 

Subiectul întrebării: Impactul lucrărilor la Autostrada A7 asupra rețelei de apă, starea fronturilor de captare și securitatea hidrologică a comunei Săbăoani (Neamț)

Stimată Doamnă Ministru, 

În temeiul art. 112 din Constituția României și al Regulamentului Camerei Deputaților, vă adresez prezenta întrebare privind criza de mediu și de utilitate publică din comuna Săbăoani, județul Neamț, unde peste 10.600 de cetățeni sunt privați de alimentare normală cu apă potabilă.

În luna iunie 2026, conducta principală de aducțiune din zonă a fost relocată pentru a permite executarea lucrărilor la Autostrada A7. La scurt timp după această intervenție structurală majoră, începând cu data de 7 august 2026, sistemul local a intrat într-un colaps sever. Debitul și presiunea au scăzut dramatic, iar restricțiile au lăsat gospodăriile fără apă până la 23 de ore pe zi.

În paralel, s-a demonstrat că sursele alternative strategice gestionate în zonă, precum frontul de captare Pildești–Simionești, nu erau pregătite tehnic să preia consumul, deși documentele oficiale arătau că stația de repompare Săbăoani trebuia să funcționeze în regim mixt. Managementul resurselor de apă din această regiune de graniță între județele Neamț și Iași este profund deficitar, iar autorizațiile de gospodărire a apelor par să fie ignorate în detrimentul cetățenilor.

Având în vedere atribuțiile Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor în gestionarea resurselor de apă și în avizarea marilor proiecte de infrastructură prin unitățile subordonate (Administrația Națională „Apele Române”), vă solicit următoarele clarificări:

1. A verificat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret dacă relocarea conductei principale din iunie 2026 a respectat condițiile tehnice din avizele de gospodărire a apelor? S-au semnalat pierderi ascunse sau vicii de execuție în urma lucrărilor la autostradă care afectează debitul actual? 

Rog sa transmiteți copii ale documentelor care să certifice aceste verificări.

2. Deține instituția dumneavoastră procesele-verbale ale probelor hidraulice efectuate imediat după relocarea conductei? Au existat măsurători oficiale de presiune efectuate la punctele de interconectare? 

Vă rugăm să ne transmiteți copii ale acestor documente.

3. Care este starea hidrologică curentă a acestui front de captare? Există o diminuare a resurselor de apă subterană din cauze climatice sau este vorba despre colmatarea puțurilor și degradarea infrastructurii de pompare a operatorului regional?

4. Care sunt volumele de apă pe care operatorii APA SERV Neamț și APAVITAL Iași au dreptul legal să le preleveze conform autorizațiilor emise de „Apele Române” pentru alimentarea comunei Săbăoani? Au fost înregistrate depășiri sau, din contră, incapacități de asigurare a acestor debite în cursul lunii august 2026?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Cristina Dascălu acuză vechea coaliție PSD-PNL-USR-UDMR de pierderea […]