Adresată: Ministrului Apărării Naționale, domnul Radu-Dinel Miruță
De către domnul senator: Cătălin Silegeanu – Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul: Fundamentarea și implementarea contractelor încheiate cu Rheinmetall prin programul SAFE
Stimate domnule Ministru,
La data de 29 iulie 2026, România a semnat contracte cu grupul Rheinmetall în cadrul Instrumentului SAFE, cu o valoare cumulată de aproximativ 5,7 miliarde de euro. Dimensiunea financiară a acestor angajamente, precum și impactul preconizat asupra industriei naționale de apărare impun clarificarea criteriilor care au fundamentat alegerea companiei, a obligațiilor asumate privind producția și investițiile în România și a responsabilităților Ministerului Apărării Naționale în monitorizarea și implementarea contractelor.
Potrivit declarațiilor oficiale și informațiilor din presă, privind asumarea angajamentelor și impactul acestora asupra industriei naționale de apărare, este necesară clarificarea criteriilor tehnice și economice care au stat la baza deciziei, prin urmare vă solicit să îmi comunicați următoarele:
- Care au fost criteriile tehnice, economice, financiare și industriale utilizate de Ministerul Apărării Naționale pentru evaluarea și selectarea Rheinmetall, ce analiză comparativă a fost realizată cu privire la alternativele disponibile și cum au fost evaluate capacitatea companiei, istoricul de implementare a unor proiecte similare și riscurile asociate realizării investițiilor și producției în România?
- Care sunt obligațiile contractuale concrete privind producția și investițiile în România, inclusiv în ceea ce privește utilizarea capacităților industriale românești, transferul de tehnologie, integrarea furnizorilor locali și valoarea adăugată generată în economia națională, precum și ce indicatori, termene și mecanisme de verificare sunt prevăzute pentru monitorizarea îndeplinirii acestora?
- Care sunt atribuțiile și responsabilitățile concrete asumate de Ministerul Apărării Naționale în etapa de implementare, inclusiv în ceea ce privește planificarea etapizată, coordonarea instituțiilor implicate, monitorizarea termenelor și condițiilor contractuale și gestionarea eventualelor întârzieri sau neîndepliniri ale obligațiilor asumate de contractor?

Comments are closed