Adresată: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnului Tánczos Barna, ministru interimar
De către: Deputat Elena DOBOŞ
Circumscripția electorală: nr. nr.38 TULCEA
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul întrebării: 75 de oi moarte pe hârtie, vii în realitate, și despăgubiri încasate din banii statului: Cât mai suportă fermierii onești din vina altora?
Stimate Domnule Ministru,
În urmă cu două săptămâni v-am adresat o interpelare privind modul în care a fost gestionat focarul de Pestă a Micilor Rumegătoare care a dus la suspendarea, de către Uniunea Europeană, a exporturilor de ovine din România până la 31 decembrie 2026. Vă atrăgeam atenția atunci că fermierii corecți plătesc prețul unor decizii administrative la care nu au avut nicio contribuție. Astăzi, revin în fața dumneavoastră cu un caz și mai grav, care arată că problema nu era una izolată, ci un adevărat flagel care macină din interior sistemul de trasabilitate a animalelor și, odată cu el, întregul viitor al exportului românesc de ovine.
Inspectorii ANSVSA au descoperit că 75 de oi care figurau în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor ca fiind ucise oficial într-un focar de Pestă a Micilor Rumegătoare din județul Tulcea au fost găsite, de fapt, vii, într-o fermă din județul Cluj. Cel mai grav este că proprietarul acestor animale încasase deja despăgubiri de la stat pentru uciderea lor, adică bani publici, bani din buzunarul contribuabilului român, plătiți pentru animale care nu au fost niciodată sacrificate și care pășteau liniștite la sute de kilometri distanță de focarul în care fuseseră declarate eliminate. Practic, cineva a luat bani de la stat pentru o minciună, iar prin această minciună a pus în pericol întregul efort de eradicare a unei boli care ține astăzi blocat exportul unei țări întregi.
Domnule Ministru, ministerul pe care îl conduceți este cel care gestionează despăgubirile acordate fermierilor pentru animalele ucise în focarele de boală, și tot ministerul dumneavoastră este cel care răspunde de sănătatea și de viitorul zootehniei românești. Există posibilitatea ca astfel de fraude cu despăgubiri să fie mult mai numeroase decât cazul ieșit acum la iveală, iar dacă acest lucru se confirmă, vorbim nu doar despre bani publici furați, ci despre o lovitură mortală dată credibilității certificatelor sanitar-veterinare românești. Fără această credibilitate, exportul de ovine, care doar în primele zece luni ale anului 2025 a adus un record de 210 milioane de euro către piețe non-UE, riscă să fie compromis ireversibil, cu pierderi de miliarde de euro și cu sute de fermieri corecți împinși spre faliment, pentru păcatele altora.
În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarele întrebări:
- Ce sumă a fost plătită, ca despăgubire din bani publici, proprietarului celor 75 de oi declarate ucise în focarul din județul Tulcea și găsite vii în județul Cluj, și ce demersuri a făcut ministerul pentru recuperarea integrală a acestor sume?
- Câte despăgubiri pentru animale declarate ucise în focare de Pestă a Micilor Rumegătoare a plătit ministerul, prin structurile sale, în cursul anului 2026, și ce mecanisme de verificare există pentru a confirma că animalele pentru care se plătesc despăgubiri au fost cu adevărat sacrificate?
- Intenționați să dispuneți o verificare completă, la nivel național, a tuturor despăgubirilor acordate pentru animale declarate ucise în focare de boală în ultimii ani, pentru a stabili amploarea reală a acestui tip de fraudă și a recupera banii publici plătiți nelegal?
- Ce evaluare are ministerul privind impactul acestor fraude asupra exportului românesc de ovine și asupra relației cu Comisia Europeană? Care este pierderea estimată pentru fermierii corecți dacă Uniunea Europeană își pierde complet încrederea în certificatele sanitar-veterinare emise de România?
- Ce măsuri concrete va lua ministerul pentru a proteja și a despăgubi fermierii onești care nu își pot onora contractele de export din cauza suspendării exporturilor și a compromiterii credibilității sistemului, astfel încât aceștia să nu ajungă la faliment din vina unor infractori și a unor instituții care nu și-au făcut datoria?

Comments are closed