Prezentată de către: Senator Barcari Dorina
Circumscripţia electorală: nr. 08 Brașov
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declaraţiei politice: Necesitatea clarificării situației fondurilor sociale și a patrimoniului fostei UGSR
Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor senatori.
Astăzi supun atenției Parlamentului României o problemă care privește direct memoria economică, patrimoniul social și dreptatea istorică datorată milioanelor de români care au contribuit, prin muncă și contribuții colective, la constituirea unui patrimoniu de dimensiuni considerabile: patrimoniul și fondurile sociale ale fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România – UGSR.
Bună parte din aceste fonduri și din patrimoniu, fiind moștenite de la Uniunea Generală a Breslelor, desființată în anul 1902, când au fost înființate sindicatele din România, deci cel puțin fondurile sociale de pensii și de sănătate au peste 100 de ani de contribuții ale românilor.
Aceste fonduri și patrimoniul în cauză au rezistat unor schimbări politice fundamentale dar au fost perimate de schimbările de după 1990.
Această temă nu este una marginală.
Nu este o simplă dispută tehnică între entități juridice și nici o controversă contabilă.
Este o chestiune de interes public și mai ales național major.
Vorbim despre active construite de-a lungul a peste 100 de ani din contribuția directă și indirectă a cetățenilor români, breslași și ulterior sindicaliști: hoteluri, baze de tratament, case de odihnă, vile turistice, terenuri, patrimoniu balnear, spații administrative și alte active destinate explicit protecției sociale, recuperării medicale, turismului social și sprijinului acordat contribuabililor și familiilor acestora.
Acest patrimoniu nu a fost creat din resurse private și nici nu a reprezentat proprietatea discreționară a unor grupuri restrânse.
A fost rezultatul muncii colective a generații întregi de români.
După anul 1990, în contextul transformărilor politice și economice, acest patrimoniu a intrat într-un proces de false reorganizări, transferuri, divizări, administrări succesive și, în multe cazuri, înstrăinări.
Tocmai aici apare problema fundamentală.
La peste trei decenii de la schimbarea regimului politic, opinia publică nu beneficiază nici astăzi de o imagine completă, clară și transparentă asupra situației patrimoniului provenit din UGSR.
Nu există, în spațiul public, o centralizare accesibilă și exhaustivă a activelor inițiale, a transformărilor juridice succesive, a transferurilor patrimoniale și a modului concret în care aceste bunuri au fost valorificate sau conservate.
Această lipsă de transparență ridică întrebări legitime.
Câte active au rămas în patrimoniu UGSR?
Care este situația lor juridică actuală a UGSR?
Care a fost traseul bunurilor după 1990 care aparțin UGSR?
Ce active au fost înstrăinate din patrimoniu UGSR?
În ce condiții legale au fost înstrăinate ?
Ce beneficii au produs pentru scopul social inițial al UGSR?
Sunt întrebări simple și firești, la care statul român și instituțiile competente au obligația să răspundă.
Nu putem vorbi serios despre respect pentru muncă, despre protecție socială și solidaritate, în timp ce ignorăm soarta unui patrimoniu construit exact pentru aceste obiective.
Nu putem cere permanent sacrificii cetățenilor, invocând lipsa resurselor pentru pensionari, tratamente medicale, recuperare balneară sau programe sociale, câtă vreme persistă semne de întrebare privind patrimoniul social istoric al cetățenilor români.
Mai grav, orice opacitate administrativă într-o asemenea materie generează inevitabil suspiciuni privind legalitatea, oportunitatea și eficiența unor decizii luate de-a lungul anilor.
De aceea, consider necesară o abordare instituțională serioasă și completă, motiv pentru care solicit public:
1. Constituirea unei comisii parlamentare speciale de anchetă privind patrimoniul și fondurile sociale provenite din UGSR, cu mandat clar de analiză documentară și instituțională;
2. Inventarierea completă a activelor istorice provenite din patrimoniul UGSR și publicarea situației actualizate a acestora;
3. Audit juridic și financiar independent privind administrarea, transferurile, concesionările, reorganizările și eventualele înstrăinări efectuate după 1990;
4. Analiza conformității juridice a operațiunilor patrimoniale realizate de-a lungul timpului, inclusiv din perspectiva protecției bunurilor cu destinație socială;
5. Elaborarea unui cadru legislativ modern care să garanteze conservarea patrimoniului rămas și utilizarea lui exclusiv pentru scopuri sociale concrete.
Această problematică nu poate fi redusă la o simplă dispută istorică sau la o controversă între entități sindicale.
Ea privește direct patrimoniul constituit prin contribuția colectivă a milioane de salariați români.
Conform datelor prezentate public de reprezentanți ai UGSR și în spațiul media, la sfârșitul anului 1989 patrimoniul UGSR includea disponibilități bancare de aproximativ 4,7 miliarde lei și circa 2–2,7 milioane dolari SUA, la care se adăuga un patrimoniu imobiliar și social considerabil.
Tot potrivit datelor vehiculate public, patrimoniul social sindical cuprindea:
51 case de cultură;
19 cluburi sindicale;
17 case de odihnă și tratament, cu peste 20.000 de locuri pe serie;
34 sedii administrative;
291 apartamente și 19 garsoniere;
344 baze sportive;
multiple terenuri, anexe și active conexe.
Mai mult, investigații publice și articole economice au estimat că patrimoniul sindical rezultat din fosta structură unică sindicală ar fi inclus, la nivel agregat, active evaluate în trecut la ordinul miliardelor de dolari și zeci de mii de imobile sau active asociate mișcării sindicale.
Vorbim, așadar, despre unul dintre cele mai importante patrimonii sociale colective din România postdecembristă și totuși, la peste 35 de ani de la schimbarea regimului politic, România nu are nici astăzi o imagine publică completă, transparentă și consolidată asupra traseului economic și juridic al acestor bunuri patrimoniale naționale.
Nu există la dispoziția cetățenilor un inventar public centralizat care să răspundă clar la întrebări fundamentale:
Care a fost valoarea contabilă și economică exactă a patrimoniului inițial?
Care active mai există astăzi?
Care au fost transferate, reorganizate, concesionate sau înstrăinate?
În ce condiții juridice și financiare s-au realizat aceste operațiuni?
Ce beneficii economice au rezultat și cui au revenit?
Aceste întrebări sunt legitime.
Românii au contribuit prin cotizații obligatorii către bresle și ulterior către sindicate, sau generalizate la constituirea acestui patrimoniu.
Înainte de 1989, UGSR avea aproximativ 7,5–8 milioane membri cotizanți, ceea ce transforma această structură într-un mecanism financiar și patrimonial de anvergură națională.
Cu alte cuvinte, aproape întreaga populație activă a României participa la alimentarea acestor fonduri, cu scopuri bine definite.
Fondurile sociale de pensii și sănătate asigurau plata pensiilor, fără intervenția bugetului și fără contributivitate pe cel puțin 5 ani, în plus era o siguranță a pensiilor pentru generațiile viitoare.
La rândul lor aceste scopuri trebuie să fie clare și măsurabile:
programe de tratament și recuperare pentru pensionari;
acces social la baze turistice și balneare;
tabere și programe pentru copii și tineri;
sprijin pentru salariați și categorii vulnerabile;
servicii sociale și medicale accesibile.
Acesta este sensul firesc al unui patrimoniu social.
Nu putem accepta ca bunuri create în peste 100 de ani, prin contribuția colectivă a românilor să rămână învăluite în neclaritate sau să fie desprinse definitiv de scopul pentru care au fost create.
Stimați colegi, de peste trei decenii, partidele care s-au perindat la guvernare au preferat să păstreze un zid al opacității în jurul acestui subiect.
S-a construit un mecanism perfect al uitării: fără inventar complet, fără audit public real, fără asumare politică.
Aceeași clasă politică ce vorbește zilnic despre protecție socială și drepturile salariaților evită cu grijă să explice ce s-a întâmplat cu patrimoniul construit chiar pentru acești salariați.
Este o ipocrizie revoltătoare.
Nu poți poza în apărătorul pensionarilor și al angajaților, în timp ce refuzi clarificarea situației unui patrimoniu social uriaș.
Nu poți invoca permanent lipsa resurselor pentru tratament balnear, recuperare medicală sau sprijin social, când există suspiciuni serioase că active de interes public au fost golite de conținut economic sau mutate în zone greu de controlat public.
Această temă nu aparține trecutului.
Ea privește prezentul și viitorul modului în care România înțelege să respecte munca, patrimoniul colectiv și interesul public.
Într-un stat democratic matur, transparența nu este opțională.
Clarificarea situației patrimoniului UGSR reprezintă o obligație instituțională, juridică și morală.
Românii au dreptul la adevăr.
Românii au dreptul să știe ce s-a întâmplat cu patrimoniul construit prin contribuția lor.
Românii au dreptul să ceară ca bunurile cu destinație socială să servească din nou interesului public.
De aceea, fac apel către toate forțele politice responsabile să susțină un proces real de clarificare, transparență și responsabilitate.
Nu mai este timpul ambiguităților.
Nu mai este timpul tăcerii este timpul adevărului și al responsabilităților !
Comments are closed