Cristina-Emanuela DASCĂLU – Întrebare –  Majorarea normei didactice prin Legea nr. 141/2025, lipsa unei evaluări reale a volumului de muncă al profesorilor și riscul declanșării unui conflict de muncă la nivel național

Către:  Domnul Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării

De la: Doamna Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași

Subiectul întrebării: Majorarea normei didactice prin Legea nr. 141/2025, lipsa unei evaluări reale a volumului de muncă al profesorilor și riscul declanșării unui conflict de muncă la nivel național

Stimate domnule ministru,

Discuțiile recente dintre Ministerul Educației și organizațiile sindicale din învățământ, în contextul aplicării Legii nr. 141/2025 privind modificarea normei didactice, indică, stimate domnule ministru, o fragmentare serioasă între decizia administrativă și realitatea din școli – faptul că ministerul anunță, abia acum, elaborarea unei „fișe a postului” menite să demonstreze că activitatea unui profesor depășește pragul de 40 de ore săptămânal ridică o întrebare esențială din partea întregului corp profesoral din care și eu fac parte: pe ce fundament au fost adoptate modificările legislative, în absența unei astfel de analize prealabile?

Consider că nu ne aflăm doar în fața unei dispute sindicale, ci a unei probleme de coerență a politicilor publice în educație – majorarea normei de predare cu două ore, fără recalibrarea celorlalte componente ale muncii didactice, afectează, în mod direct, timpul alocat pregătirii lecțiilor, evaluării elevilor și activităților remediale.

În același timp, domnule ministru, estimările privind desființarea a peste 2.000 de catedre începând cu anul școlar 2026–2027, precum și semnalele privind comasări de unități de învățământ fără o justificare pedagogică solidă, indică, de asemenea, o presiune suplimentară asupra sistemului. 

Mai mult, faptul că ministerul propune abia acum o analiză care să „demonteze” percepția privind norma de lucru ridică o problemă de metodă, până la urmă, în sensul că evaluarea volumului real de muncă ar fi trebuit să precede, nu să urmeze, modificările legislative.

În acest context, stimate domnule ministru, vă solicit să răspundeți punctual următoarelor întrebări:

  1. Care au fost studiile de impact și analizele privind volumul real de muncă al cadrelor didactice care au fundamentat majorarea normei prin Legea nr. 141/2025? 
  2. De ce această „fișă a postului” actualizată, care urmează să reflecte întreaga activitate a profesorului, este elaborată ulterior adoptării modificărilor legislative și nu a stat la baza acestora? 
  3. Cum cuantificați, în mod concret, timpul alocat activităților neincluse în norma de predare, precum pregătirea lecțiilor, corectarea lucrărilor, consilierea elevilor sau activitățile administrative? 
  4. Care este numărul estimat de posturi didactice care vor fi desființate ca efect direct al noilor norme și care este distribuția acestora pe județe și niveluri de învățământ? 
  5. Ce criterii au stat la baza deciziilor de comasare a unităților de învățământ și cum evaluați impactul acestora asupra calității actului educațional? 
  6. Ce măsuri aveți în vedere pentru cadrele didactice cu vechime mare, în special în ceea ce privește reducerea normei și menținerea atractivității profesiei? 
  7. Care este poziția ministerului în raport cu solicitările privind decontarea integrală a navetei și în ce termen intenționați să oferiți o soluție?
Distribuie acest articol!