Nicolae Mîndrescu – Întrebare -Măsuri de protecție socială și ocupare în contextul disponibilizărilor anunțate la Chimcomplex, Sucursala Râmnicu Vâlcea și CET din județul Vâlcea

Adresată: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, domnului Ministru, Petre-Florin MANOLE

De către: Deputat Nicolae Mîndrescu, deputat în circumscripția electorala nr.40, Vâlcea 

Obiectul întrebării: Măsuri de protecție socială și ocupare în contextul disponibilizărilor anunțate la Chimcomplex, Sucursala Râmnicu Vâlcea și CET din județul Vâlcea

Stimate Domnule Ministru,

În urma informațiilor transmise de angajați ai Chimcomplex – Sucursala Râmnicu Vâlcea, potrivit cărora, începând cu 1 aprilie 2026, sunt anunțate cel puțin 1.200 de disponibilizări la nivel de companie, la care se adaugă riscul concedierii a aproximativ 500 de angajați ai CET din județul Vâlcea, vă solicit clarificări urgente privind măsurile pe care ministerul pe care îl conduceți le are în vedere pentru limitarea impactului social.

Aceste posibile disponibilizări colective vin într-un context deja dificil pentru județul Vâlcea, după închiderea unității Soda CIECH, amplificând riscul creșterii șomajului și al vulnerabilității sociale.

În acest context, vă adresez următoarele întrebări:

  1. A fost notificat Ministerul Muncii cu privire la intenția de concediere colectivă la nivelul Chimcomplex și CET Vâlcea? Dacă da, care este situația oficială comunicată de angajatori?
  2. Ce măsuri concrete de protecție socială vor fi aplicate în cazul declanșării concedierilor colective (plăți compensatorii, prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de șomaj, venit minim de incluziune etc.)?
  3. Prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, ce programe de reconversie profesională și recalificare sunt pregătite pentru persoanele afectate din județul Vâlcea?
  4. Există posibilitatea declarării zonei ca zonă afectată de restructurare industrială, în vederea accesării unor măsuri speciale de sprijin pentru ocupare și formare profesională?
  5. Ce estimare are ministerul privind impactul asupra ratei șomajului în județul Vâlcea în cazul materializării acestor disponibilizări și ce plan de intervenție este pregătit pentru a preveni un dezechilibru social major?
  6. Intenționează ministerul să inițieze un dialog tripartit (Guvern – angajatori – sindicate) pentru identificarea unor soluții care să reducă numărul concedierilor și să protejeze locurile de muncă?

Având în vedere impactul direct asupra a peste 1.700 de locuri de muncă și asupra stabilității sociale a județului Vâlcea, solicit un răspuns detaliat, fundamentat pe date concrete și pe măsuri asumate instituțional.

Solicit răspuns în scris, în termenul prevăzut de lege.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Către: Domnul Alexandru Florin Rogobete, Ministerul Sănătății De la: Domnul […]
Adresată de către doamna senator: Daniela ȘTEFĂNESCU Circumscripția electorală: nr.04 […]
Adresată de către domnul senator: Ștefan GEAMĂNU Circumscripția electorală: Nr. […]
Adresată: Domnului Prim-Ministru, Ilie Bolojan De către: Senator Vlăescu Virgiliu-George Circumscripția […]
Adresată: Ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Ambrozie Irineu […]