Adresată: Domnului, Ambrozie-Irineu DARĂU – Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
De către: Senator Eugen-Cristian ȘIPOȘ
Circumscripția electorală nr.13 Cluj
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Obiectul întrebării: Blocaje investiționale, pierderi financiare și decizii greșite în mod intenționat privind patrimoniul Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A.
Stimate domnule, Ministru
În calitate de senator al județului Cluj, în Parlamentul României, vă adresez prezenta întrebare parlamentară în legătură cu situația privind gestionarea investițiilor, pierderi financiare și decizii privind patrimoniul Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A.
În spațiul public sunt semnalate în mod constant disfuncționalități grave în activitatea Companiei Naționale „Poșta Română” – S.A., generate de decizii manageriale care au condus la pierderi financiare, la blocarea unor proiecte majore de modernizare și la degradarea condițiilor de muncă pentru angajați.
În mod particular, se face referire la plata unor penalități semnificative ca urmare a unor contracte dezavantajoase, la blocarea unui proiect strategic de digitalizare și automatizare (rețeaua de pachetomate), precum și la administrarea defectuoasă a patrimoniului imobiliar, inclusiv relocarea angajaților în spații improprii, cu impact negativ asupra imaginii companiei și a serviciilor oferite populației.
În acest context, vă rog să mă informați în mod instituțional: Care este evaluarea ministerului pe care îl conduceți privind stadiul proiectelor de digitalizare și investiții derulate de Compania Națională „Poșta
Română” – S.A.?
Ce măsuri au fost dispuse pentru verificarea modului de utilizare a fondurilor publice și pentru prevenirea blocajelor investiționale?
Ce strategie are ministerul pentru sprijinirea modernizării Poștei Române și pentru protejarea interesului public și al angajaților afectați de deciziile administrative recente?
Ce verificări au fost efectuate de minister cu privire la legalitatea și oportunitatea deciziilor manageriale adoptate la Compania Națională „Poșta Română” – S.A.?
Care este situația actuală a proiectelor de investiții și digitalizare blocate și ce măsuri sunt avute în vedere pentru deblocarea acestora?
Ce acțiuni concrete intenționează ministerul să întreprindă pentru protejarea patrimoniului companiei și a drepturilor angajaților afectați de relocări?
Întrebarea este formulată într-un mod concret și clar, iar informațiile solicitate sunt relevante pentru activitatea parlamentară.
Având în vedere importanța majoră a acestui subiect pentru cetățeni, mediul de afaceri și conectivitatea internațională a României, vă solicit un răspuns detaliat și fundamentat.

Comments are closed