Ștefan Geamănu – Interpelare – De la Bârlad la Bruxelles, pe banii noștri: Când face Ministerul Sănătății Administrație între două poze și de ce nu terminăm spitalele? 

Adresată: Ministru Sănătății, Alexandru ROGOBETE

De către: Ștefan GEAMĂNU

Circumscripția electorală: 43 Pentru Românii cu domiciliul în afara României

Obiectul interpelării: De la Bârlad la Bruxelles, pe banii noștri: Când face Ministerul Sănătății Administrație între două poze și de ce nu terminăm spitalele? 

Solicităm clarificări privind dezastrul de la Ministerul Sănătății

Au trecut 150 de zile de la înscăunarea unui tânăr imberb pe funcție de ministru care ne copleșește cu o avalanșă de postări despre cum are el onoarea să strângă mâini și să se dea în poze pe lângă oameni care produc ceva sau sunt valori reale profesionale sau politice, țopăind pe toate coclaurile mapamondului, de la Bârlad la Bruxelles, de la de la pupături și îmbrățișări cu Codin Maticiuc și fundația care investește în sănătate, la Washington și Paris, că de… știe să se pună în centru pozelor să pară că face ceva pe banii publici pe care îi are la dispoziție. Bani mulți, că o națiune întreagă are nevoie de infrastructură serioasă în sănătate. Dar în toată saga asta roz-bombon pe care ne-o vâră pe gât acest tânăr ministru plimbăreț, care nu concepe să facă economii în viața personală, amator de cheltuieli peste puterile sale, și care  s-a împrumutat cu 150.000 de euro ca să devină parlamentar, este în primul rând ORDONATORUL PRINCIPAL DE CREDITE al Ministrului Sănătății. În această calitate, dacă tot a avut timp să răspundă la 40 de întrebări într-o emisiune televizată, îi solicităm să răspundă oficial și Parlamentului la 3 întrebări, respectiv:

1.  Având în vedere că în ultima perioadă personalul din Cadrul Ministerului Sănătății este vizat de anchete penale, care au mers până la percheziții și sigilarea birourilor din minister, dl. Ministru să prezinte pe mâna cui a lăsat gestionarea fondurilor publice ale ministerului sănătății în perioadele când se află în deplasările publicitare, cu detalii privind fondurile publice angajate, modul de respectare a disciplinei financiar- bugetare, dovada utilizării eficiente și la timp în vederea reducerii eventualelor prejudicii din sectorul de investiții de care răspunde. Nominalizați funcția persoanelor, calificarea și experiența.

Un capitol separat cu cheltuielile de deplasare ale Ministrului și suitei însoțitoare în cele 150 de zile de la numire, cu detalierea necesității, oportunității a rezultatelor.

2.     Implicarea în reforma sistemului sanitar a dlui ministru Alexandru Rogobete, este cunoscută și din perioada 2023-2024 care, în calitate de secretar de stat în MS, responsabil pentru realizarea și implementarea programului de dezvoltare și modernizare a sistemului sanitar prin PNRR, cu portofoliul de peste 3500 de proiecte în derulare, printre care și cele 3 Spitale Regionale de Urgență Iași, Cluj și Craiova. În data de 02.10.2024, dl. Rogobete declara: „există 14 șantiere în paralel în derulare pentru construcția fie de unități sanitare noi, fie reabilitarea sau construcția a unor corpuri noi de spital în cadrul celor existente. Adăugăm cele trei centre de arși grav de la Timișoara, cel mai avansat, Târgu Mureș și «Grigore Alexandrescu», primul centru de arși grav pentru copiii din România, la care se adaugă și cele trei spitale regionale care sunt în construcție și ele. ”

Având în vedere că, pe o mare perioadă de timp dl. Ministru ROGOBETE  a răspuns și încă răspunde de implementarea programului de dezvoltare și modernizare a sistemului sanitar, solicităm să prezinte:

2.1. Valoarea inițială a proiectelor cu termenele de execuție și sursele de finanțare aferente;

2.2. Valoarea actuală a proiectelor în derulare, sursele actuale de finanțare și motivele pierderii fondurilor din finanțări nerambursabile;

2.3. În calitate de AUTORITATE CONTRACTANTĂ în aceste proiecte, Ministerul Sănătății are responsabilități derivate din legile care reglementează achizițiile publice, monitorizarea acestora, răspunderi pentru legalitatea și eficiența angajării fondurilor bugetare. În acest sens Dl. Ministru să prezinte:

2.3.1. Cum este organizat sistemul de verificare și control a implementării proiectelor din cadrul MS, componența Unităților/echipelor  de implementare a proiectelor ce pregătire profesională și experiență specifică au responsabilii de implementare, Directori,  Managerii de proiecte, responsabili zonali, etc.?

2.3.2. Dacă sunt înregistrate abateri sau neglijențe în implementare care au generat/generează corecții financiare care pot fi prejudicii la Bugetul de stat. Valoarea acestora și ce măsuri a luat pentru prevenirea sau eliminarea factorilor generatori.

2.3.3. Ce cheltuieli sunt angajate pentru experți externi care să suplinească lipsa de experiență a personalului din MS în gestionarea proiectelor de investiții, pe ultimii 4 ani. Cum au fost contractate și angajate.

3.  În contextul situației critice existentă la granița de nord est și est a României, care are potențialul de a genera în orice moment a unor situații de urgență, prin migrațiune necontrolată transfrontalieră, dezastre provocate de potențială escaladare a războiului din Ucraina, dl Ministru Rogobete să prezinte dacă dezvoltă vreo strategie în sectorul medical civil care poate fi corelat cu programele de protecție civilă în situații de urgență, război și/sau  dezastre.

           

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES Circumscripția electorală: Nr. […]
Adresată: Domnului Ilie-Gavril Bolojan, Prim-ministru al României De către: Senator Virgiliu-George […]