Cristina Emanuela Dascălu – Întrebare parlamentară – Situația critică a Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași

Adresată:

Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării

De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU

Circumscripția electorală: nr. 24 Iași

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 27.10.2025

Obiectul întrebării: Situația critică a Colegiului Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași

 

Stimate Domnule Ministru,

De aproape trei ani, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Moldova , Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași, se află într-o stare de degradare avansată, iar elevii și profesorii sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în locații provizorii, dispersate, fără condiții adecvate și fără un calendar clar al lucrărilor de reabilitare.

În pofida promisiunilor făcute de administrația locală privind construirea unei școli modulare temporare, procedurile de licitație s-au blocat în repetate rânduri, iar proiectul a rămas pe hârtie.

Această situație afectează procesul educațional, siguranța și sănătatea elevilor, dar și calitatea formării pedagogice a viitorilor dascăli ai României. Elevii Colegiului „Vasile Lupu” nu cer privilegii, ci dreptul la educație în condiții de siguranță și demnitate. Educația nu este o promisiune electorală, ci o prioritate națională.

Având în vedere importanța culturală și educațională a acestei instituții, monument istoric și simbol al educației ieșene, vă rog să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este stadiul actual al lucrărilor de reabilitare a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” și termenul realist de finalizare?

2. Ce măsuri a întreprins Ministerul Educației pentru a sprijini autoritățile locale în deblocarea proiectului și asigurarea unor condiții normale de studiu pentru elevi?

3. Există, la nivelul Primăriei Iași, intenții de schimbare a destinației terenului Colegiului sau alte proiecte imobiliare care ar putea afecta procesul de reabilitare?

4. Cum se justifică lipsa de transparență în gestionarea fondurilor și a licitațiilor pentru acest obiectiv de importanță majoră?

Solicit răspuns în scris și oral, în termenul prevăzut de lege.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Deputatul AUR Fabian Radu denunță prăbușirea totală a credibilității lui […]