Ionuț Neagu – interpelare parlamentară către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Limitarea numărului de porcine crescute în gospodăriile țărănești

Adresată: domnului Nechita-Adrian Oros, Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale

De către: Senator Ionuț Neagu, secretar al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi

Data: 24/02/2021

Obiectul interpelării: Limitarea numărului de porcine crescute în gospodăriile țărănești.


Stimate domnule ministru, 

La 21 ianuarie 2021, ați emis Ordinul nr. 24 pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine pe teritoriul României. Prin acest ordin ați definit exploataţia noncomercială de suine ca fiind o ”exploataţie de subzistenţă de creştere a suinelor pentru consum familial, cu un efectiv de maximum 5 capete porci la îngrășat înregistrate în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor”.

Acest ordin controversat, așteptat de marii producători, este o lovitură grea aplicată țăranilor noștri. El a trezit nemulțumirea legitimă a multora dintre locuitorii satelor din România, inclusiv din zonele montane, oricine putând constata o flagrantă contradicție între scopul declarat al ordinului dumneavoastră și efectul scontat. Normele sanitare sunt aceleași și ele trebuie respectate și dacă crești 1 singur porc și dacă crești 100 de mii de porcine. Ordinul nu face referință la intermediari/samsari și nici nu stabilește vreo restricție ori limitare în privința activității lor.

Explicațiile ulterioare ale dumneavoastră și ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca reacție la nemulțumirile țăranilor/micilor fermieri români și cu trimitere la samsari, nu au fost în măsură să stingă nemulțumirile țăranilor români, ci le-a intensificat. Impresia cvazigenerală în mediul rural din România este că scopul real al acestui ordin de ministru vine în detrimentul micilor producători naționali de carne și în favoarea marilor producători, inclusiv a celor străini.

Având în vedere cele prezentate, vă rugăm să ne transmiteți în copie Studiul de impact și Nota de fundamentare ale controversatului Ordin nr. 24 din 21 ianuarie 2021, și, defalcat pe județe, o informație completă la zi privind:

  1. Numărul de porcine crescute în gospodăriile țărănești și numărul de porcine din fermele și complexele de creștere a porcinelor (exploatații comerciale).
  2. Numărul de porcine din gospodăriile țărănești și cel din fermele și complexele de creștere a porcinelor (exploatații comerciale) care au fost sacrificate în ultimii doi ani pe motivul contaminării cu pesta porcină sau alte boli.
  3. Cuantumul despăgubirilor financiare acordate în ultimii doi ani gospodăriilor țărănești și fermelor sau complexelor de creștere a porcinelor (exploatații comerciale) ca urmare a sacrificării animalelor contaminate, cu referire punctuală la cazurile de fraudare a bugetului în legătură cu despăgubirile acordate. 
  4. Numărul de samsari trași la răspundere pentru activitatea lor în dauna sectorului zootehnic din Româna.

Vă rugăm să transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris și oral.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]