,,De la 5 septembrie, combinatul de la Hunedoara își suspendă activitatea. Oficial, se vorbește de o oprire „temporară”. În realitate, știm cu toții că asta înseamnă încă un pas spre închiderea definitivă. Sute de locuri de muncă sunt în pericol, iar un oraș întreg riscă să fie pus pe butuci.
Motivul? Facturile uriașe la energie electrică și gaze. România produce printre cele mai ieftine resurse din Europa, dar românii și fabricile plătesc printre cele mai scumpe prețuri. De ce? Pentru că avem un guvern care a lăsat mafia intermediarilor să facă legea și să distrugă ce a mai rămas din industrie.
Nu este un caz izolat. AzoMureș a stat cu lacătul pe poartă aproape tot anul. Acum urmează Hunedoara. Și, dacă nu se schimbă nimic, mâine va fi rândul altor fabrici.
În loc să fim o țară care produce, devenim o țară care importă scump. În loc să ținem oamenii acasă cu salarii decente, îi împingem să plece.
România industrială moare sub ochii noștri. Iar vinovați sunt cei care ne conduc, cei care au ales să protejeze speculanții și să sacrifice muncitorii.
Dacă mai acceptăm mult timp acest jaf, nu vom mai avea ce salva”, a declarat Tiberiu Claudiu Barstan, deputat AUR.
Comments are closed