
Senatorul AUR Marius-Valentin Roman a adus, în plenul Senatului, un omagiu tinerilor eroi care, la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie 1956, au ridicat glasul împotriva regimului opresiv comunist și a ocupației sovietice. La 70 de ani de la marile proteste studențești din București, Timișoara, Cluj și Iași, Marius-Valentin Roman a tras un semnal de alarmă, arătând că jertfa studenților care au cerut înapoierea Basarabiei, oprirea jafurilor economice și respectarea libertății reprezintă un avertisment etern pentru orice guvernare cu apucături autoritare.
În intervenția sa, senatorul AUR a evocat evenimentele dramatice din toamna anului 1956 și represiunea cruntă declanșată de aparatul de forță al regimului comunist împotriva elitei tinere a României:
„La sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie din 1956 au avut loc o serie de evenimente cu o însemnătate uriașă în istoria recentă a României, despre care se vorbește, însă, prea puțin. Pe fondul mișcărilor și revendicărilor studențești din Ungaria și Polonia, mulți tineri studenți din România, din centre universitare precum București sau Timișoara, au luat atitudine împotriva regimului opresiv comunist, punând, la acea vreme, conducerea politică a țării noastre în fața primei atitudini de opoziție reală de la preluarea puterii. În octombrie 1956, liderii studenților români formulează către consiliul de miniștrii o serie de întrebări și teme extrem de curajoase pentru acel context, precum situația Basarabiei și vânzarea produselor alimentare pe cartelă, având în vedere potențialul agricol al României. Pe fondul refuzului conducerii statului de a dialoga cu tinerii, aceștia încep să boicoteze orele de curs, cu precădere pe cele de limbă rusă și de educație politică, lucru care începe să stârnească îngrijorare la nivelul acesteia. La 28 octombrie revendicările studentesti încep să prindă contur și se solicită înapoierea către România a Basarabiei, precum și plecarea de la putere a staliniștilor, pe care tinerii îi considerau vinovați de foametea din țară.
Regimul opresiv se mobilizează, iar la Timișoara sunt arestați 2.000 de studenți în zilele de 30 și 31 octombrie. Alexandru Ivasiuc si Mihai Victor Serdaru, doi dintre liderii mișcării, încep să organizeze o acțiune de amploare programată pentru data de 5 noiembrie. Autoritățile coordonate de lideri precum Emil Bodnăraș sau Alexandru Drăghici, ordonă trupelor de securitate să ocupe piața Universității în noaptea de 4 spre 5 noiembrie și, cu ajutorul studenților fideli partidului, se începe identificarea nemulțumitilor. Se trece rapid la arestări, tortură și condamnări. Mii de vieți și destine au fost distruse, mulți studenți au primit condamnări grele, ulterior fiindu-le imposibil să își mai construiască o carieră profesională. Anii care au urmat acelor momente au însemnat o înăsprire a monitorizării activității studenților din partea organelor de forță, ceea ce arată teama pe care acestea o aveau față de o eventuală mișcare studențească de amploare. În memoria noastră, a celor de astăzi, curajul tinerilor de atunci în fața unei conduceri politice cu grad de toleranță zero privind orice opoziție, trebuie să rămână un exemplu, iar pentru orice fel de regim opresiv sau cu intenții dictatoriale trebuie să fie un semn că, mai devreme sau mai târziu, indiferent de câte încercări este nevoie, vocea și voința celor multi și asupriti vor învinge!”