
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) o felicită pe doamna Iliana Iotova pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale din Bulgaria și îi urează succes în exercitarea viitorului mandat. Totodată, AUR transmite felicitări partidului „Bulgaria Progresistă”, condus de prim-ministrul Rumen Radev, pentru contribuția la acest rezultat electoral și pentru capacitatea de a construi o majoritate politică și instituțională coerentă.
Partenerii noștri bulgari au înțeles una dintre lecțiile fundamentale ale vremurilor pe care le traversăm: într-o perioadă de mari transformări geopolitice, economice și instituționale, stabilitatea și capacitatea de acțiune a unui stat presupun o construcție politică solidă. O majoritate parlamentară, un guvern și o președinție susținute de aceeași orientare politică pot crea premisele necesare unor proiecte naționale de anvergură și unei guvernări coerente, cu obiective pe termen lung.
Ne exprimăm speranța că, în mai puțin de doi ani, România va putea beneficia, la rândul său, de o majoritate parlamentară solidă și de un guvern stabil, rezultate fie în urma unor alegeri anticipate, fie în urma alegerilor organizate la termen.
Reamintim, cu această ocazie, întâlnirile desfășurate la Sofia între reprezentanții AUR și membri ai partidului „Bulgaria Progresistă”, precum și dialogurile politice purtate la București. Dorim continuarea și aprofundarea acestor contacte, pornind de la interesele comune ale României și Bulgariei și de la necesitatea consolidării cooperării dintre cele două state.
AUR își exprimă disponibilitatea pentru dezvoltarea unui parteneriat politic și instituțional cu „Bulgaria Progresistă”, orientat spre proiecte strategice concrete: conectivitate și infrastructură transfrontalieră, securitate energetică, cooperare economică și industrială, securitate la Marea Neagră și consolidarea rolului României și Bulgariei în Europa de Sud-Est.
Suntem convinși că relația dintre cele două țări poate dobândi o nouă consistență strategică prin dialog politic constant, inițiative comune și proiecte de dezvoltare în beneficiul ambelor popoare.