Eduard-Virgil Koler – Declarație de presă – Guvernul Bolojan pregăteşte vânzarea ţării prin înstrăinarea companiilor de stat şi a activelor româneşti

„În 35 de ani de la revoluţie, statul român şi-a distrus deliberat industria, a vândut la bucată uzinele, a închis fabricile şi a înstrăinat terenurile agricole la preţuri de nimic agenţilor străini. Astăzi, în plină criză economică, din cauza guvernărilor ticăloase care au devalizat bugetul naţional cu miliarde de euro, Guvernul condus de Ilie Bolojan îşi demonstrează slugărnicia faţă de stăpânii externi.

Companiile strategice ale României precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica, TAROM, CFR Marfă sau Salrom urmează a fi sacrificate sub pretextul “atragerii de capital”, prin vânzarea activelor la preţuri extrem de scăzute. Avem zeci de întreprinderi ale statului care ar putea redresa economia naţională dacă s-ar reforma de urgenţă administrarea lor pentru a le face profitabile. Însă, pentru guvernanţii care îşi protejează camarila de partid conectată la reţeaua de bani publici, este mult mai simplu să vândă tot ce se poate, sub masca “reformei” şi a “listării la bursă”.

România nu se poate reforma cu aceşti trădători la guvernare. Măsurile sunt contrare raţiunii, bunei guvernări şi împotriva intereselor naţionale. Milioane de români sunt ţapii ispăşitori care plătesc TVA de 21%, facturi duble la energie, impozite ridicate pe sănătate şi proprietate doar pentru a acoperi gaura bugetară. Scăderea puterii de cumpărare, reducerea veniturilor la buget, inflaţia şi dobânzile crescute vor împinge România spre recesiune.

Fiecare zi în care Guvernul Bolojan rămâne la putere înseamnă o zi în care datoria publică creşte, deficitul bugetar continuă, iar povara apasă tot mai greu pe umerii românilor. Trebuie să redresăm economia prin competenţă şi valorificarea resurselor naţionale, nu prin vânzarea lor”, a declarat Eduard Koler, deputat AUR.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE