“În timp ce românii se luptă cu sărăcia, cu facturile uriașe și cu prețurile care cresc de la o zi la alta, în timp ce orașe și sate întregi sunt lăsate în dezastru, tu îți faci timp să mergi la „Festivalul Lupilor” din Republica Moldova. Nu pentru muncă. Nu pentru o întâlnire de criză. Pentru poze pe iarbă, cu Maia Sandu.
La Broșteni, județul Suceava, am văzut mizeria, dezastrul lăsat în urmă de furtună. Gunoaiele zăceau peste tot, casele erau distruse și oamenii erau, puțin spus, disperați că și-au pierdut casele, că nu mai au unde să stea. Ai venit acolo? Ai stat de vorbă cu ei? Ai pus piciorul în noroiul în care trăiesc? Nu! Dar pentru un festival peste Prut, timpul apare imediat în agenda ta!
Această vizită nu a fost anunțată nici de Președinția României, nici de cea a Republicii Moldova. Românii au aflat din poze preluate de presa moldovenească. De ce ai ascuns asta? Ce ai de ascuns, Nicușor? Pentru că nu e prima dată când preferi Chișinăul în locul problemelor de acasă. Ai fost acolo în martie, în iunie, iar acum din nou. În România, în mijlocul crizelor, apari rar și fără efect, în România ești o fantomă despre care auzim, dar pe care nu o vedem.
Eu îți spun clar: ești președintele românilor, nu turist la Chișinău! Frații de peste Prut sunt importanți, dar PRIORITATEA ta este România!
Nu poți să pretinzi că reprezinți această țară în timp ce zâmbești pe iarbă, când la Broșteni, Borca și alte zone afectate de inundații românii sunt abandonați și disprețuiți.
Când țara ta suferă, stai în mijlocul ei! Nu la festival, nu la poze, stai în teren, printre oameni, printre cei care nu au apă curentă, printre pensionarii care aleg între medicamente și mâncare.
Ai o singură alegere de făcut, Nicușor: ori ești președinte prezent, ori ești președinte absent. Țara are nevoie ca președintele să fie alături de ea, nu să stai cât mai departe și să ignori problemele românilor. Dacă nu poți și nu vrei să faci asta, măcar recunoaște”, a declarat deputatul AUR Florin Pușcașu.
Comments are closed