
Majoritatea parlamentară formată din PSD, PNL, USR și UDMR a votat în plenul Senatului pentru respingerea proiectului de lege inițiat de AUR care urmărea să interzică externalizarea către firme private și ONG-uri redactarea strategiilor naționale, a planurilor de acțiune și a documentelor esențiale de politică publică. În timp ce ministerele sunt pline de funcționari plătiți regește, fostul ministru al Mediului de la USR, Diana Buzoianu, dar și alți decidenți din sistem au preferat să ofere contracte de milioane de euro unor entități de casă pentru a scrie legile și strategiile României.
Senatorii AUR au fost singurii care au votat în favoarea legii, încercând astfel să apere suveranitatea instituțională și să oprească jaful din bani publici.
În discursul său, senatorul George-Cezar Petre a criticat complicitatea dintre partidele din sistem și caracatița de ONG-uri și firme care căpușează bugetul statului:
„Era treaba PSD-ului să dea vina pe fosta guvernare. Mai nou, facem și noi acest lucru, în special când vorbim despre acțiunile fostei ministre a Mediului, Buzoianu. A semnat contracte cu firme și ONG-uri dubioase pentru a face treaba ministerului. Mai exact, pentru elaborarea unor strategii naționale și politici esențiale din domeniu. Poate că s-a gândit că reforma în administrație pe care trebuia să o facă Bolojan se referea la desființarea ministerelor și subcontractarea totală a serviciilor către tot felul de firme și organizații. Asta înseamnă reforma marca USR! Vă dați seama ce economii la bugetul statului? Băieți deștepți, nu alta!
Revenind la lucruri serioase acum, vă spun că implicarea unor factori externi în elaborarea acestor strategii este nocivă și trebuie limitată doar la consultare. Lăsând la o parte sifonarea fondurilor publice, impunerea unor reguli din partea ONG-urilor apropiate de Buzoianu reprezintă un derapaj grav la independența instituțiilor statului, care reprezintă cetățenii și nu grupuri de interese străine de bunul public și Constituția țării.
România trebuie guvernată de oameni capabili, cu pregătire în domeniu și responsabili, nu de simpli trecători care, la finalul mandatului, spun: «După mine, potopul!». De aceea, interzicem ministerelor subcontractarea de servicii pentru elaborarea strategiilor naționale și a politicilor esențiale.”