Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Ilie-Alin COLEȘA
Circumscripția electorală: nr. 13 Cluj
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 01.07.2025
Obiectul întrebării: Situația burselor școlare și universitare – impactul reducerilor bugetare
Domnule ministru,
Având în vedere Secțiunea 2 din Regulamentul Camerei Deputaților cu privire la drepturile parlamentarilor de a adresa întrebări membrilor Guvernului, vă adresez următoarele întrebări:
I. BURSE ȘCOLARE
1. Care a fost numărul total de beneficiari pentru fiecare categorie de bursă școlară (bursa de merit, bursa de performanță, bursa socială, bursa de studiu) în ultimul an școlar?
2. Care a fost cuantumul total anual alocat de la bugetul de stat pentru fiecare dintre aceste categorii de burse?
3. Ce previziuni are Ministerul Educației în legătură cu impactul reducerilor bugetare asupra burselor școlare:
- Care tipuri de burse vor fi afectate de diminuări?
- Câți elevi vor fi afectați, defalcat pe fiecare categorie de bursă?
- Care vor fi sumele totale reduse/anulate, pe fiecare categorie de bursă?
4. Care sunt motivele care au stat la baza deciziei de diminuare a cuantumului sau a numărului de burse de performanță, având în vedere rolul acestora în susținerea excelenței școlare?
II. BURSE UNIVERSITARE
5. Care este situația actuală a burselor universitare – numărul de beneficiari și cuantumul total anual al burselor acordate, defalcat pe tipurile existente:
- bursă de merit
- bursă de performanță
- bursă socială (inclusiv medicală, pentru orfani etc.)
- bursă de studiu
- bursă ocazională
- bursă de cercetare/mobilități
- bursă pentru studenți români de pretutindeni/străini
6. Ce previziuni are Ministerul Educației privind impactul reducerilor bugetare asupra burselor universitare:
- Care tipuri de burse universitare vor fi diminuate?
- Câți studenți vor fi afectați, defalcat pe fiecare tip de bursă?
- Care vor fi reducerile totale de sume alocate, pentru fiecare categorie de bursă universitară?
7. Care sunt motivele care au determinat decizia de diminuare a cuantumului sau a numărului de burse de performanță universitară (sau alte categorii de bursă)?
Menționez că, în temeiul art. 203, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, termenul de răspuns este de maximum 15 zile.
În speranța unei bune colaborări în interesul elevilor, studenților și al sistemului de învățământ din România, aștept răspunsul dumneavoastră pe adresa de email alin.colesa@cdep.ro.
De asemenea, solicit răspuns în scris.
Comments are closed