Lidia Vadim-Tudor – Întrebare parlamentară – Cazul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București

Adresată:

Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății

De către: Deputat Lidia VADIM-TUDOR

Circumscripția electorală: nr. 42 București

Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor

Ședința Camerei Deputaților din data de: 18.06.2025

Obiectul întrebării: Cazul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București

 

Domnule ministru,

Având în vedere ancheta în desfășurare privind faptele de o gravitate cutremurătoare petrecute la secția ATI a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon” din Capitală – fapte care pun sub semnul întrebării nu doar respectarea protocoalelor medicale, ci însăși ideea de umanitate – doresc să vă adresez următoarele întrebări:

Cum explică Ministerul Sănătății faptul că, într-un spital public, cadre medicale au putut întreține, nestingherite, o cultură a cruzimii și cinismului față de pacienți, într-un climat de tăcere și complicitate care a permis ca aceste practici să continue?

În stenogramele aflate în dosarul penal, apar relatări despre scăderea intenționată a dozelor de noradrenalină, interdicții privind resuscitarea pacienților și discuții macabre în rândul personalului medical – toate incompatibile nu doar cu jurământul lui Hipocrate, ci cu ideea de civilizație. Cei care trebuiau să fie ultima speranță pentru pacienți au devenit, cinic, judecători ai morții.

Cum a fost posibil ca o astfel de realitate să nu fie detectată și sancționată de nicio inspecție, de niciun audit, de niciun mecanism de control sau supraveghere din subordinea ministerului? Câte alte secții ATI funcționează în România sub aceleași umbre ale impunității?

Vă solicit, domnule ministru, să îmi precizați următoarele:

1. Ce controale a efectuat Ministerul Sănătății în ultimii trei ani în secția ATI a Spitalului Pantelimon? Cu ce rezultate?

2. Care sunt măsurile concrete de reformă etică și profesională pe care Ministerul Sănătății le are în vedere pentru prevenirea unor astfel de tragedii?

3. Ce măsuri de protecție instituțională sunt asigurate pentru cadrele medicale care aleg să semnaleze nereguli? Câte astfel de sesizări a primit ministerul în ultimii 5 ani și cum au fost tratate?

4. Ce concluzii a tras Ministerul Sănătății din faptul că acest caz revoltător a ieșit la lumină exclusiv datorită curajului unei asistente și al unei directoare de îngrijiri – și nu ca urmare a unor mecanisme de control funcționale?

Tragedia de la Pantelimon nu este un accident izolat, ci simptomul unui sistem bolnav de tăcere, teamă și lipsă de responsabilitate.

Conform regulamentului Camerei Deputaților, vă rog să dispuneți ca răspunsul să îmi fie comunicat în scris.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

„Astăzi, la Strasbourg, în plenara Parlamentului European, s-a votat moțiunea […]
Adresată: Domnului Alexandru-Florin ROGOBETE, Ministrul Sănătății De către: Deputat Dumitrina […]
Moțiunea de cenzură inițiată de europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, împotriva […]
Adresată: Domnului Radu MARINESCU, Ministrul Justiției Domnului Geo Bogdan BURCU, […]