România nu mai poate fi condusă după criterii de oportunism politic și complicitate instituțională. Costul acestui sistem îl achită cetățenii — financiar, moral și, cel mai grav, prin înstrăinarea de propria țară, cu îndoiala că mai au un viitor în România.
Parlamentul trebuie să funcționeze. Nu pentru a șterge de praf legi vechi din 2014, ci pentru a respecta înălțimea mandatului nostru. Să votăm legi care să ajute românii, nu să ne transformăm în apendicele Guvernului! România trebuie să revină la statul de drept: dacă o lege e bună, trebuie aplicată; dacă legea e greșită, să fie îndreptată. Până atunci, trebuie respectată de toate instituțiile statului.
Aparatul administrativ, deși are un efectiv de peste 1.300.000 de funcționari, este coordonat de oameni politici care l-au transformat într-o structură ineficientă. În loc să servească cetățeanul, nu funcționează. Iar când instituțiile nu funcționează, se nasc abuzurile. Unele se fac în liniște, în birouri, în spatele unor regulamente care, în loc să clarifice legea, o încalcă. Legea spune „poate”, iar funcționarul decide discreționar. Așa se naște un sistem paralel, care permite abuzuri. Pe baza unor ordine de ministru care întăresc regulamente interne, în realitate, se permite ca aceste instituții să se transforme în autoritate peste lege.
Să ne întoarcem la lucrurile simple și drepte. La principii, la legi bune, la muncă făcută cu responsabilitate. Și la curajul de a nu ocoli esențialul: statul există ca să apere cetățeanul, nu ca să se apere pe sine de cetățean. Pentru că, așa cum funcționează statul român astăzi, ni se arată fără tăgadă că nu românii sunt vinovați pentru faptul că nu pot beneficia de ridicarea vizelor pentru America. Vinovați sunt cei care s-au bazat pe fițuici, călcând în picioare drepturi, Constituția și legile țării.
Nu românii sunt responsabili pentru creșterea aberantă a dobânzilor bancare din ultimii ani. Vinovați sunt cei care au sădit neîncredere în planurile de investiții ale celor care vedeau România ca pe o țară cu potențial. Dacă cei din conducere pot comite abuz după abuz, înseamnă că și cei de sub ei, dar și alții, au liber la nerespectarea legilor.
Responsabilii sunt aceiași care ne guvernează de peste trei decenii și care afirmă, nonșalant, că oamenii au nevoie de „stabilitate”. Dacă analizăm indicii micro și macroeconomici, nivelul șubred al democrației sau credibilitatea pe plan extern, aceasta nu este „stabilitate” pentru români.
În România, astăzi, ordinea statului de drept este inversată. Nu este firesc ca întâi să fii condamnat de presă, declarat vinovat în spațiul public și abia apoi să se analizeze dacă există probe pentru condamnare. Nu aceasta este ordinea firească. Într-o democrație, prezumția de nevinovăție este normalitatea. Fără reforme reale, întregul sistem este defectuos.
Odată deschise ușile abuzului, el continuă printr-un mecanism care aplică legea arbitrar și selectiv. Apoi apare și condamnarea reintegrării sociale. Statul nu are instrumentele reale care să repare ceva — nici pentru cei care au ispășit pedeapsa, nici pentru societate, ca să ne asigurăm că suntem protejați. Statul e dator în ambele direcții: să sprijine recuperarea celor care au greșit, dar și să asigure siguranța cetățenilor. A neglija oricare dintre aceste obligații înseamnă să menținem sistemul într-o stare de eșec permanent.
Aceasta este realitatea din societate, din penitenciare, din spitale, din sistemul fiscal, din administrație. Totul e fragmentat, interpretabil, impredictibil. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe, atunci trebuie să începem cu un adevăr simplu: legea nu e opțională. Și nimeni, indiferent de funcție, nu are voie să o ocolească. România are nevoie de legi clare, aplicate ferm. Restul sunt doar explicații pentru un sistem care nu funcționează. Este o luptă inegală între stat și cetățean.
Când societatea nu funcționează, ce legitimitate mai avem noi, parlamentarii, care permitem ca acest sistem să dăinuie?
Comments are closed