Adresată:
Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării
De către: Deputat Dan TANASĂ
Circumscripția electorală: nr. 8 Brașov
Grup parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 11.02.2025
Obiectul întrebării: Clarificări despre numărul elevilor din județul Brașov care au obținut note sub 5 în cadrul evaluării naționale, cuantumul burselor de merit și sumele plătite prin ”Legea Deca” elevilor cu medii sub nota 5
Stimate domnule Ministru,
”România Educată” s-a transformat în cel mai mare eșec educațional postdecembrist, devenind un veritabil studiu de caz despre cum să distrugi viitorul unei generații și afectând, deopotrivă, elevii, profesorii și părinții care sunt condamnați de incapacitatea și ineficiența celor ce patronează sistemul de învățământ din România la tot felul de experimente educaționale fără nicio finalitate.
Iar ”rezultatele” apar din ce în ce mai des – de la testele Pisa, la evaluarea națională, teste pe care instituția pe care o conduceți nu le poate cosmetiza și nici șterge notele, precum proceda, total lipsit de tact, predecesorul dumneavoastră ministru, doamna Deca, atunci când obliga angajații Ministerului să șteargă toate comentariile on-line care nu îi conveneau.
În plus, tot în mandatul doamnei Deca s-a înregistrat o altă premieră falimentară cu nuanțe electorale clare – este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, în valoare de 450 lei, pentru elevii cu medii de 1, 2, 3, 4 și 5, ultima notă fiind o medie echivalentă cu pragul de corigență.
Prin urmare, domnule ministru, pentru a avea o imagine reală a ”României Educate”, așa cum ați moștenit-o de la predecesorul ministru al educației, vă rog să îmi comunicați următoarele date pentru județul Brașov:
1. Care este numărul elevilor care au obținut note sub 5 în cadrul evaluării naționale?
2. Câți elevi cu medii cuprinse între 1 și 5 au beneficiat de burse de merit, defalcat, pentru fiecare notă în parte, precum și care a fost cuantumul acestora.
De asemenea, domnule ministru, întrucât rezultatele României la testările PISA arată că ne situăm pe penultimul loc în Uniunea Europeană și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale, matematică, științe, citire, vă rog să îmi transmiteți care este numărul elevilor din România calificați pentru burse de merit în anul școlar 2024-2025, precum și ce procent reprezintă aceștia din totalul elevilor înscriși în acest an școlar.
Solicit răspuns scris.
Nu există răspunsuri