Adresată:
Domnului Emilian-Horațiu HUREZEANU, ministru al Afacerilor Externe
De către: Deputat Robert ALECU
Circumscripția electorală: nr. 4, Bacău
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 28.01.2025
Obiectul întrebării: Acțiunile MAE în condițiile lipsei de progrese privind retrocedarea către Statul Român a imobilului Casa Iorga din Saranda, Albania, și a terenului aferent
Stimate domnule ministru,
Răspunzând unei întrebări parlamentare, la 10 octombrie 2023, fostul ministru al Afacerilor Externe a transmis că „procesul de recuperare a terenului și clădirii Casa Iorga din Saranda va fi realizat într-un orizont de timp previzibil”, întrucât acest proces intrase într-o fază de „finalizare a retrocedării imobilului Casa Iorga din Saranda și a terenului aferent către Statul Român, conform verdictului final al instanței albaneze din 9 iulie 2007”, iar astfel „în baza legii, și Casa Iorga va trebui trecută în registrele de cadastru, conform hotărârii judecătorești amintite”.
MAE a făcut trimitere expresă la faptul că „în Republica Albania sunt în curs de adoptare și punere în aplicare noile prevederi ale Legii Cadastrului, care va impune înregistrarea corectă a tuturor proprietăților din Republica Albania, în funcție de titlurile de proprietate definitive și deciziile judecătorești”.
De asemenea, răspunzând unei alte întrebări parlamentare, la 18 iulie 2024, fostul ministru al Afacerilor Externe a transmis că „în evaluarea noastră, autoritățile albaneze vor continua eforturile în direcția închiderii definitive a acestui subiect, având în vedere inclusiv mizele din procesul de negociere a aderării Albaniei la Uniunea Europeană” și că „la nivelul autorităților de la Tirana, există „disponibilitate absolută” pentru soluționarea dosarului Casa Iorga din Saranda, sens în care se va recurge la instrumente guvernamentale și la un demers juridic conform prerogativelor”.
De asemenea, predecesorul dumneavoastră în funcție a ținut să sublinieze că „Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească finalizarea acestui dosar deosebit de important pentru România, având în vedere calitatea țării noastre de stat înrudit pentru minoritatea națională aromână din R. Albania și importanța păstrării personalității și operei marelui savant Nicolae Iorga în conștiința generațiilor tinere din R. Albania”.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:
1. Dacă, din iulie 2024 și până în prezent, autoritățile albaneze au adoptat și pus în aplicare un act normativ de expropriere a cetățeanului albanez care a devenit în 1992 posesor al Casei Iorga de la Saranda și la ce instrumente guvernamentale sau demersuri juridice au recurs autoritățile albaneze, conform prerogativelor, pentru a-și confirma „disponibilitatea absolută” pentru soluționarea dosarului Casa Iorga din Saranda.
2. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la punctul precedent al întrebării parlamentare, vă rugăm să precizați denumirea actului normativ, numărul lui și data emiterii, precum și să ne prezentați o copie a acestui act normativ, cu precizarea tuturor instrumentelor guvernamentale sau demersurilor juridice la care au recurs autoritățile albaneze conform asigurărilor date părții române.
3. Dacă statul român a intrat în posesia Casei Iorga de la Saranda și a terenului aferent, conform sentinței definitive a Tribunalului Județului Saranda din 9 iulie 2007, și dacă au fost sau nu emise titluri de proprietate pentru clădirea Institutului Român din Saranda și, respectiv, pentru terenul aferent acesteia.
4. În eventualitatea unui răspuns afirmativ la punctul precedent al întrebării parlamentare, vă rugăm să ne comunicați dacă imobilul Institutului Român din Saranda (Casa Iorga) și terenul aferent au fost trecute sau nu în registrele de cadastru din Albania ca proprietăți ale statului român, conform sentinței definitive a Tribunalului Județului Saranda din 9 iulie 2007.
Orice alte informații tangente cu acest subiect sunt binevenite.
Vă rugăm să transmiteți răspunsul dumneavoastră în scris.
Nu există răspunsuri