Trei ani de la dispariția marelui carturar Paul Goma
Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, județul Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători.
În martie 1944, familia Goma se refugiază din calea invadatorului sovietic în Transilvania. În 1949, Paul Goma intră prin concurs elev bursier la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În 1952 este exmatriculat după ce în luna mai a aceluiași an fusese convocat la Securitatea din Sibiu, fiind „reținut” opt zile pentru că vorbise în clasă despre partizanii din munți. Tatăl său reușește să-l înscrie la Liceul „Negru Vodă” din Făgăraș.
În 1954 dă examen de admitere, simultan, la Universitatea București (Filologie) și la Institut de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. Reușește la ambele examene, dar alege Institutul.
În 22 noiembrie 1956, acuzat fiind de acte de solidaritate cu Revoluția din Ungaria, este arestat la Universitate, fiind dus la Ministerul de Interne. Va fi condamnat la doi ani de închisoare corecțională pentru delictul de „agitație publică”. În martie 1958 este trimis la penitenciarul Gherla. În noiembrie este eliberat din închisoare, fiind trimis pentru 36 luni în domiciliul obligatoriu din satul Lătești, raionul Fetești. Restricția domiciliară avea să-i fie prelungită cu încă 24 luni.
În 1965, ca urmare a „decretului Ceaușescu” (ce permitea foștilor deținuți politici să-și continue studiile universitare), Paul Goma dă examen de admitere la Facultatea de Filologie, Universitatea București.
În decembrie 1966 publică volumul de debut Camera de alături, singura carte pe care Paul Goma a reușit să o publice în România înainte de plecarea în exil. În 1971, romanul Ostinato, interzis de cenzură în România, apare la Editura „Suhrkamp” din Germania, apoi în Franța la „Gallimard”.
Conflictul deschis cu autoritățile comuniste a culminat cu aderarea lui Goma la mișcarea anticomunistă Carta 77, din Cehoslovacia. Acum a redactat, în februarie 1977, scrisoarea de protest adresată lui Nicolae Ceaușescu, în rîndurile căreia denunță nerespectarea drepturilor fundamentale, prevăzute în Constituția RSR. Drept urmare va fi închis, pe 1 aprilie, la penitenciarul Rahova. De acum încolo numele lui va circula clandestin prin mediile intelectuale, țesîndu-se o adevărată legendă în jurul lui.
La 20 noiembrie 1977, după ce i s-a retras cetățenia, Paul Goma pleacă definitiv, cu soția și fiul lor, din România. Sosiți la Paris, vor cere imediat azil politic. Un reportaj realizat în Franța acelor vremuri titra extrem de inspirat: „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mișcarea Goma”. Din cauza cărților publicate în Occident, Uniunea Scriitorilor îl exclude din rîndurile ei în 1977.
În exil fiind, va continua lupta împotriva regimului comunist de la București. Ca reacție la îndîrjirea anticomunistă, va fi ținta unei tentative de asasinat, pusă la cale de Securitate. Lupta sa ideologică va lua cu timpul un aspect din ce în ce mai eurosceptic, pentru ca în 1980 să refuze cetățenia franceză.
În 2002, Paul Goma a publicat volumul Săptămâna roșie (Basarabia și Evreii), în care descrie atrocitățile comise de populația neromână, în special de minoritatea evreiască în timpul retragerii administrației române din Basarabia și Bucovina, ca urmare a ultimatumului sovietic din iunie 1940.
Lucrarea a fost aspru criticată, fiind catalogată drept antisemită și negaționistă. Deși documente cu privire la evenimentele descrise sunt cuprinse în arhiva Armatei Române și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu, Săptămâna roșie nu a fost considerată un studiu istoric, ci o încercare de reinterpretare a istoriei.
Ce a urmat a fost o veritabilă ostracizare a scriitorului basarabean. Intelectualii i-au întors spatele, revistele literare nu i-au mai publicat textele, iar numele lui a fost înconjurat de conspirația tăcerii. Pe cît de vertical s-a dovedit Goma de-a lungul timpului, pe atît de lași și versatili s-au arătat scriitorii români.
Paul Goma s-a stins din viață în noaptea de 24 spre 25 martie 2020, la vîrsta de 84 de ani, în Paris.
Înaltpreasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, i-a conferit post-mortem distincția „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni” „ca semn de prețuire a mărturisirii creștine din opera sa și pentru curajul de a înfrunta dictatura ateistă, de a denunța atrocitățile regimului sovietic de ocupație din Basarabia, oferind un exemplu de rezistență prin cultură şi civism”.
Dumnezeul să îl odihnească în Împărăția Sa!
Nu există răspunsuri