Ringo Dămureanu – declarație de presă – USR, fără niciun parlamentar la Dolj

USR, fără niciun parlamentar la Dolj

Deputatul USR de Dolj, Daniel-Sorin Gheba, a anunţat joi că demisionează din USR, motivând că profilul său moral şi educaţia primită nu sunt compatibile cu ”direcţia greşită pe care o are acest partid”.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul doljean s-a adresat alegătorilor săi, explicând că, deşi în urmă cu 5 ani a intrat în USR ”cu idealism şi speranţe”, dorind să schimbe în bine judeţul, în acţiunile sale nu a fost susţinut de conducerea USR Dolj.

Acesta susţine că era sabotat de liderii USR Dolj, pe care îi acuză că îi aduceau ”reproşuri fără argumente” la adresa activităţii, în timp ce aceştia ”luptă pentru ei, pactizând când e nevoie cu PSD sau PNL”. La aceasta, deputatul doljean adaugă şi pasivitatea conducerii centrale a USR, pe care o acuză că ”preferă să dea credit celor care luptă pentru propriul ciolan”.

Daniel-Sorin Gheba declară că gestul său nu-l va opri, însă, să continue lupta pentru apărarea drepturilor cetăţenilor, amintind de începerea noii sesiuni parlamentare, în care, cel mai probabil, urmează să-şi anunţe retragerea din USR şi din grupul parlamentar.Gestul deputatului doljean vine la 6 luni după cel anunţat pe 15 iunie 2022 de senatorul de Dolj, Cosmin-Marian Poteraş, în plenul Senatului, că îşi continuă activitatea parlamentară ca neafiliat, în urma demisiei din USR. Cosmin Poteraş a fost membru PLUS.Practic, după ce la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, USR-PLUS a obţinut două mandate parlamentare la Dolj, acum rămâne fără niciun parlamentar în acest judeţ.

Într-un sondaj realizat recent în municipiul Craiova, la comanda AUR Dolj, USR este cotat cu o intenţie de vot sub 6%.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Niculina Stelea, senator AUR, atrage atenția asupra faptului că Guvernul PSD – PNL – UDMR […]
Senatorul Aur, Petrișor Peiu, trage un semnal de alarmă cu privire la haosul bugetar generat […]
Adresată: Domnului Alexandru RAFILA, Ministrul Sănătății De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Tánczos BARNA, Ministrul Finanțelor De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: nr. […]
Adresată: Domnului Daniel Ovidiu DAVID, Ministrul Educației și Cercetării De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU […]
Adresată: Domnului Attila CSEKE, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației De către: Deputat Cristina Emanuela […]