În paralel cu acțiunea politică de introducere în programele școlare a cursurilor de educație pornografică disimulate sub denumirea de „educație pentru sănătate”, planul de sexualizare a copiilor continuă prin metode extrașcolare. O organizație non-guvernamentală numită Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) a lansat recent o aplicație pentru telefoanele mobile destinată tinerilor, care cuprinde informații și descrieri explicite, inclusiv detalii privind deviațiile sexuale și comportamentele psihiatrice.

Oficial și declarat, aplicația este destinată tinerilor de peste 15 ani, dar descărcarea acesteia este gratuită și practic la îndemâna oricui. Așadar, chiar și copilașii din clasele primare pot accesa „beneficiile” masturbării sau își pot pune întrebări în privința „identității de gen”. La o simplă căutare pe google, aflăm că întâiul „obiectiv” al acestei organizații denumite „SECS” este asigurarea, de către Guvernul României (sic!), a „respectării drepturilor sexuale și reproductive și a egalității de gen”.  

Aplicația de educație pornografică a fost lansată în colaborare cu Agerpres și Radio România Cultural, entități de stat, finanțate generos de la buget. În aceste zile, raportul de activitate al Societății Române de Radiodifuziune se află în dezbatere parlamentară, fiind deja publice risipa de bani și politica editorială dezastruoasă.

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor apără cu hotărâre familia și dezvoltarea armonioasă a copiilor. Sănătatea lor mentală, echilibrul emoțional și încrederea în propria identitate exced curentele vremelnice, unele impuse prin experimente sociale periculoase. Aplicații electronice de acest fel, accesibile copiilor la vârste la care discernământul este în curs de formare, sunt extrem de nocive.

Alianța pentru Unirea Românilor va lua atitudine în Parlament împotriva tuturor acestor acțiuni subversive, al căror adevărat obiectiv este manipularea și îndoctrinarea minților fragede!

Photo by Markus Winkler on Unsplash

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]