Adresată:  Domnului Ministru Alexandru Nazare

                    Ministrul Finanțelor Publice

De către: Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe,

Circumscripția electorală nr. 35, Suceava

Obiectul întrebării: Care este cuantumul prejudiciului suferit de Statul Român ce rezultă din controalele Curții de Conturi la Primăria Scheia, jud. Suceava și dacă a fost recuperat de la persoanele vinovate?

Domnule Ministru,

Curtea de Conturi a făcut un audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Unității Administrativ Teritoriale a Comunei Șcheia, în perioada 28 septembrie – 30 octombrie 2020. Raportul făcut public a scos la iveală abateri financiar – contabile în valoare de 2.913.000 de lei. Una dintre principalele constatări ale Curții de Conturi se referă la exactitatea și realitatea datelor reflectate în situațiile financiare. Mai exact, „la UAT Șcheia s-a constatat înregistrarea eronată în evidența contabilă a unor operațiuni și reflectarea lor în situațiile financiare.

Măsurile dispuse de camera de conturi:

– Respectarea principiilor execuției bugetare, prin efectuarea virărilor de credite bugetare de la un capitol la alt capitol al clasificației bugetare cu aprobarea autorităților deliberative, înainte de angajarea cheltuielilor și începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar;

– Extinderea verificărilor la toate înregistrările contabile efectuate în anul 2019, identificarea și corectarea erorilor din evidența contabilă încheiată la data de 31 decembrie2019, conform prevederilor legale privind contabilitatea instituțiilor publice;

– Reflectarea în contabilitate a operațiunilor economico-financiare efectuate de UAT Șcheia, pentru conturile de bunuri materiale, active corporale, creanțe bugetare în funcție de conținutul economic al acestora și cu respectarea reglementărilor contabile aplicabile;

– Respectarea prevederilor legale privind exercitarea activității de control financiar preventiv propriu la nivelul entității. Aplicarea vizei de control financiar propriu de către persoana împuternicită pe toate angajamentele legale, precum și pe celelalte proiecte de operațiuni care sunt supuse vizei de control financiar preventiv propriu;

– Identificarea tuturor contribuabililor persoane fizice pentru care nu s-a stabilit corect impozitul/taxa pe clădiri datorată bugetului local în perioada de prescripție;

– Stabilirea, înregistrarea în evidența contabilă analitică și sintetică, urmărirea și încasarea veniturilor din impozite și taxe pe clădiri, cuvenite bugetului local al UAT Șcheia pentru perioada 2017 – 2019, inclusiv a accesoriilor aferente, datorate de contribuabili persoane fizice;

– Efectuarea punctajelor între compartimentul agricol și compartimentul impozite și taxe locale în vederea reglării tuturor neconcordanțelor existente între declarațiile contribuabililor referitoare la terenurile deținute;

– Identificarea tuturor contribuabililor persoane fizice pentru care nu s-a stabilit corect impozitul/taxa pe teren datorată bugetului local în perioada de prescripție;

– Stabilirea, înregistrarea în evidența contabilă analitică și sintetică, urmărirea și încasarea veniturilor din impozite și taxe pe teren, cuvenite bugetului local al UAT Șcheia pentru perioada 2017 – 2019, inclusiv a accesoriilor aferente, datorate de contribuabili persoane fizice;

– Identificarea tuturor contribuabililor persoane fizice și juridice pentru care nu s-a stabilit corect impozitul pe mijloacele de transport datorat bugetului local în perioada de prescripție;

– Stabilirea, înregistrarea în evidența contabilă analitică și sintetică, urmărirea și încasarea veniturilor din impozite pe mijloacele de transport, cuvenite bugetului local al UAT Șcheia pentru perioada 2017 – 2019, inclusiv a accesoriilor aferente, datorate de contribuabili persoane fizice și juridice;

– Identificarea tuturor persoanelor a căror activitate este înregistrată în grupele CAEN 561, 563 și 932, potrivit Clasificației activităților din economia națională;

– Stabilirea, înregistrarea în evidența fiscală și contabilă și încasarea taxelor corespunzătoare acestor activități, inclusiv a accesoriilor aferente, în cadrul termenului de prescripție;

– Luarea măsurilor legale pentru organizarea și efectuarea operațiunii de inventariere a patrimoniului, înregistrarea rezultatelor inventarierii, conform prevederilor legale;

– Dispunerea măsurilor legale în vederea clarificării situației terenurilor aflate pe raza UATC Șcheia din punct de vedere al dreptului de proprietate. Inventarierea corespunzătoare a terenurilor aparținând domeniului public și privat al UATC Șcheia, pe baza documentelor care să ateste dreptul de proprietate al acestora și a altor documente, potrivit legii;

– Angajarea cheltuielilor bugetare cu respectarea destinației creditelor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat și a prevederilor legale privind principiile și regulile execuției bugetare;

– Respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice la UAT Șcheia;

– Verificarea în totalitate a operațiunilor economico-financiare privind cheltuielile cu bunurile și serviciile acceptate la plată, plătite efectiv sau nu, stabilirea valorii întinderii prejudiciilor, recuperarea acestora și a foloaselor nerealizate, în toate cazurile în care s-au efectuat și decontat nelegal cheltuieli pentru bunuri și servicii, inclusiv a celor constatate ca urmarea efectuării acțiunii de audit financiar, cu privire la plata către SC EON GAZ SA a accizelor aferente produselor energetice gaz metan utilizate drept combustibil, pentru încălzirea spațiilor de învățământ în condițiile în care unitatea de învățământ beneficia de scutire directă de la plată;

– Verificarea în totalitate a operațiunilor economico-financiare privind cheltuielile de capital acceptate la plată, plătite efectiv sau nu, stabilirea valorii întinderii prejudiciilor, recuperarea acestora și a foloaselor nerealizate, în toate cazurile în care s-au efectuat și decontat nelegal cheltuieli de capital, inclusiv a celor constatate ca urmarea efectuării acțiunii de audit financiar, cu privire la:

•        plăți nelegale pentru lucrări de investiții ca urmare a actualizării eronate a valorii manoperei în scopul acoperirii creșterii salariului minim în domeniul construcțiilor în anul 2019, în cadrul obiectivelor de investiții: „Lot I: Amenajare trotuare, parcări și lucrări de scurgere a apelor pluviale, covor asfaltic pe DC 74 în lungime de 1332 m, drum poziția inventar nr. 61, în lungime de 345,75 și modernizare drum lateral pe o lungime de 132 m în comuna Șcheia, județul Suceava”, „Lot II: Amenajare trotuare și lucrări de scurgere a apelor pluviale în satele Șcheia și Mihoveni, comuna Șcheia, județul Suceava” și „Înființare sistem de canalizare și extindere alimentare cu apă în satul Mihoveni, comuna Șcheia, județul Suceava”;

•        plăți nelegale efectuate ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind justificarea avansurilor acordate în cadrul contractelor de lucrări încheiate de UAT Șcheia în calitate de achizitor la obiectivele de investiții finanțate din bugetul local: „Lot I: Amenajare trotuare, parcări și lucrări de scurgere a apelor pluviale, covor asfaltic pe DC 74 în lungime de 1332 m, drum poziția inventar nr. 61, în lungime de 345,75 și modernizare drum lateral pe o lungime de 132 m în comuna Șcheia, județul Suceava” și „Lot II: Amenajare trotuare și lucrări de scurgere a apelor pluviale în satele Șcheia și Mihoveni, comuna Șcheia, județul Suceava”;

•        plăți nelegale efectuate de UAT Șcheia de natura cheltuielilor de capital aferente unor lucrări neexecutate în cadrul obiectivului de investiții finanțat din bugetul local „Lot I: Amenajare trotuare, parcări și lucrări de scurgere a apelor pluviale, covor asfaltic pe DC 74 în lungime de 1332 m, drum poziția inventar nr. 61, în lungime de 345,75 și modernizare drum lateral pe o lungime de 132 m în comuna Șcheia, județul Suceava”.

– Înregistrarea în evidența contabilă sintetică și analitică a operațiunilor ce decurg din calculul, recuperarea prejudiciului și a foloaselor nerealizate.

Față de această situație solicit răspunsul la următoarea întrebare:

Având în vedere că în ultimii 10 ani Curtea de Conturi a descoperit numeroase nereguli la Primăria Scheia, judetul Suceava vă rugăm să precizați care sunt sumele reprezentînd prejudiciul evidențiat la aceast UAT și care este gradul de recuperare a prejudiciului de la persoanele vinovate?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

15.000 de români s-au înscris în numai 24 de ore în AUR, singura forță patrotică, creștină și conservatoare din Parlamentul României, în urma apelului lansat luni de copreședinții formațiunii George Simion și Claudiu Târziu. AUR îi îndeamnă pe toți românii care nu sunt reprezentați politic să […]
28 iunie 1940, vineri Într-o zi de vineri a fost răstignit Hristos, pe nedrept, El, cel fără de greșeală. Într-o zi de vineri a fost cedată Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, aproximativ 18% din suprafața României de atunci, teritorii locuite de 4 milioane de […]
Duminică, 30 mai, ora 18:00, Alianța pentru Unirea Românilor a organizat un protest la ambasada Serbiei din București ca urmare a abuzului săvârșit de grănicerii sârbi care au împiedicat participarea deputatului AUR Ringo Dămureanu la manifestările organizate de comunitatea românească din regiunea Timoc cu ocazia Zilei […]
În seara zilei de 29 mai 2021 domnului Ringo Dămureanu, deputat AUR și membru al Grupului de Prietenie România-Serbia din Camera Deputaților, i s-a interzis accesul în Republica Sârbă în timp ce se îndrepta spre Valea Moraviei pentru a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni alături de comunitatea istorică românească din […]
Decizia de a impune restricții de circulație obligatorii și, mai ales carantina totală pentru persoanele în vârstă de peste 65, asumată public de Președintele Iohannis este disproporționată, inumană și în dezinteresul României. Izolarea la domiciliu a tuturor persoanelor de peste 65 ani, în lipsa unui sistem […]
În plină eră digitală, când informația este mai accesibilă ca oricând în istorie, rațiunea, logica și luciditatea ar trebui să primeze. Problema e că, deși educația se vrea a fi la apogeu, unii dintre noi nu sunt capabili să gândească logic și să acționeze rațional. România are […]