Vlahu Nicolae – Interpelare – Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilități

Adresată: Domnului Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României

De către domnul: Senator Nicolae VLAHU

Circumscripția Electorala: Nr. 14 Constanța

Obiectul interpelării: Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilități.

Domnule prim-ministru,

Prin mulțimea de reglementări de tip ”trenuleț”, ați introdus măsuri referitoare și la cumulul pensiei cu salariul. Totuși, aceste măsuri menite să creeze un mic buffer financiar, lovesc în categorii ale populației care sunt protejate de lege. Astfel, persoanele cu dizabilități angajate la stat, care au dreptul ca urmare a îndeplinirii condițiilor de vechime, să introducă cererea de pensionare anticipată deși mai au destui ani pâna la atingerea limitei de vârstă, se văd cu contractele de muncă desfăcute. Așa prevede legea. Dar tot legea prevede faptul că își pot prelungi activitate în baza unei cereri aprobate de angajator și cu condiția sistării plății pensiei atâta timp cât vor încasa salariul. Până aici totul este corect. Ceea ce ridică semne de întrebare este faptul că dacă persoana își depune cererea de pensionare însoțită de solicitarea de sistare a drepturilor de pensie, contractul de muncă nu se va continua de drept și după momentul emiterii deciziei de pensionare, ci este necesar un”pachet” de demersuri birocratice inutile, pentru asigurarea continuității activității.

Domnule prim-ministru, persoanele cu dizabilități sunt protejate de lege, iar aceasta înseamnă că este necesară facilitatea unor lucruri de care aceștia au nevoie, și pe care din cauza problemelor medicale, le îndeplinesc cu dificultate prin comparație cu persoanele sănătoase.

Solicit să îmi comunicați care sunt măsurile pe care le veți dispune, astfel încât persoanele cu dizabilități care doresc și au acordul unității angajatoare să își continue munca, să nu mai fie supuși demersurilor birocratice stufoase și inutile privind reînnoirea contractului de muncă.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]
         Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a atrage atenția asupra unei situații care afectează nu […]