Fermierii români se confruntă cu probleme reale, acumulate în ani de costuri tot mai mari, acces dificil la finanțare, lipsă de predictibilitate, secetă și piețe în care puterea de negociere a producătorului este redusă. Silviu Chiosea, coordonator tehnic al Comisiei pentru Agricultură AUR „Ion Mihalache”, afirmă că Partidul AUR susține fermierii și consideră că doleanțele acestora sunt perfect justificate.
„Fermierul român nu cere privilegii. Cere condiții normale pentru a putea produce. Are nevoie de stabilitate, acces la finanțare, apă pentru irigații, piețe funcționale și posibilitatea de a păstra valoarea adăugată în România. Doleanțele fermierilor sunt perfect justificate, iar statul trebuie să înțeleagă că agricultura nu poate fi administrată prin promisiuni și măsuri temporare”, afirmă Silviu Chiosea.
Una dintre cele mai grave situații este cea a crescătorilor de ovine și caprine, afectați de restricțiile privind circulația și exportul animalelor. Pierderile sunt deja produse, iar fermierii au nevoie de un calendar clar pentru revenirea la normalitate.
Partidul AUR susține un calendar public și asumat pentru deblocarea sectorului zootehnic, regionalizarea măsurilor sanitar-veterinare acolo unde situația epidemiologică permite și mecanisme reale de compensare pentru pierderile suportate de crescătorii care au respectat regulile impuse de autorități.
O altă problemă majoră este finanțarea agriculturii. Pentru numeroase exploatații, creditul bancar comercial este prea scump sau greu accesibil, iar costurile finanțării ajung să pună presiune directă pe viabilitatea fermelor.
„Fermierul își asumă deja riscul secetei, al bolilor și al fluctuațiilor de preț. Nu poate să își asume și costuri financiare care îi fac imposibilă continuarea activității. Agricultura are nevoie de finanțare accesibilă și predictibilă, nu de soluții care împing producătorul într-un cerc al datoriilor”, spune Silviu Chiosea.
În același timp, România are nevoie de o infrastructură de irigații funcțională și de un calendar clar al investițiilor. Fermierul nu își poate planifica producția în funcție de promisiuni, iar lipsa apei în perioadele de secetă se transformă direct în pierderi pentru fermă, prețuri mai mari și o dependență crescută de importuri.
Un alt obiectiv important pentru agricultura românească este păstrarea valorii adăugate în țară. După aproape două decenii de apartenență la Uniunea Europeană, performanța agriculturii nu trebuie măsurată doar prin fondurile europene absorbite sau prin producțiile obținute într-un an favorabil, ci și prin numărul fermelor viabile, gradul de procesare în România și venitul care rămâne efectiv producătorului.
Situația Azomureș este la fel de relevantă. Preluarea activității de producție de către Romgaz reprezintă un pas important și confirmă necesitatea unei soluții românești pentru producția de îngrășăminte. AUR a susținut constant această soluție, însă pentru fermieri miza nu este o preluare anunțată, ci repornirea efectivă a producției.
„Am susținut necesitatea unei soluții românești pentru Azomureș și considerăm preluarea activității de către Romgaz un pas important. Dar acest pas trebuie urmat de rezultate concrete. Fermierii au nevoie de îngrășăminte românești competitive, nu doar de comunicate despre ceea ce urmează să se întâmple. Producția trebuie repornită, iar agricultura românească trebuie să aibă acces la inputuri esențiale la prețuri care să permită fermierului să rămână competitiv”, declară Silviu Chiosea.
Astăzi, fermierul cumpără inputuri scumpe și își vinde adesea producția într-o piață în care puterea sa de negociere este redusă. Își asumă riscul secetei, al bolilor, al prețurilor și al creditării, în timp ce statul îi oferă prea des noi condiții, noi obligații și prea puțină predictibilitate.
„AUR susține fermierii români și doleanțele lor, pentru că acestea sunt perfect justificate. Agricultura trebuie tratată ca un sector strategic al României, iar fermierul trebuie privit ca producător de hrană și valoare, nu ca simplu beneficiar de subvenții.” Conchide Silviu Chiosea.
România are teren agricol, are resurse și are oameni care vor să muncească. Are nevoie însă de politici publice care să îi permită fermierului să producă, să își vândă marfa și să trăiască din munca sa.
Fermierul român nu poate fi lăsat singur în fața secetei, a pieței și a costurilor tot mai mari. Dacă vrem securitate alimentară, trebuie să avem grijă de cei care produc hrana în România.
Comments are closed