Valentin-Rică Cioromelea – Întrebare parlamentară – Sprijin egal în situații de conflict pentru cetățenii români

Adresată: Domnului  Ion-Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României

De către Domnul senator: Valentin-Rică CIOROMELEA

Circumscripția electorală: Nr. 38, Tulcea

Grupul Parlamentar: A.U.R.

Ședința Senatului din data de: 14.11.2022

Obiectul Întrebării – Sprijin egal în situații de conflict pentru cetățenii români

          Cu privire la OUG-ul propus recent referitor la necesitatea de asigurare a securității și integrității membrilor misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și institutelor culturale românești în străinătate în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu, apare o necesitate imperativă de a extinde aceste facilități și protecție tuturor cetățenilor români aflați în situații similare de risc sau conflict. În situații de conflict, legea stipulează că, atunci când apar riscuri de securitate ce impun întoarcerea de urgență în țară a personalului diplomatic și a familiilor acestora care se află în întreținere permanentă în străinătate, costurile pentru transportul internațional sunt suportate de unitatea trimițătoare. Totuși, în prezent, propunerea actuală pare să ofere un sprijin preferențial exclusiv pentru personalul diplomatic și familiile lor. Este esențial ca orice cetățean român aflat în aceeași situație de conflict să beneficieze de aceeași asistență ca și diplomații și familiile acestora.

Așadar, vă întreb direct, domnule Prim-Ministru, nu ar trebui statul român să ofere aceeași asistență și sprijin tuturor cetățenilor săi care se confruntă cu astfel de situații? Propunerea pare a fi destinată doar unei categorii privilegiate, domnule Prim-Ministru Ciolacu. În situații de război sau conflict, orice cetățean român ar trebui să aibă aceleași facilități și sprijin ca diplomații și familiile acestora.

Da, domnule Ciolacu, în astfel de circumstanțe, statul român ar trebui să devină sprijinul vital pentru toți cetățenii care cer ajutor în conflicte similare celor din Orientul Mijlociu. Dacă trebuie, statul român va fi crucea roșie, va fi companie aeriene, va fi orice pentru cetățenii care cer ajutor în asemenea conflicte sau pentru viitoare conflicte care vor mai apărea.

În acest context, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual la următoarea întrebare:

  1. Când este planificată implementarea unei reglementări care să asigure aceste facilități pentru toți cetățenii români aflat în situații similare cu cele menționate în OUG-ul propus?
  2. De ce aproximativ 300 de cetățeni români implicați în conflicte au fost nevoiți să-și suporte singuri costurile de transport, în timp ce OUG-ul propus acoperă astfel de cheltuieli pentru diplomați și personalul misiunilor diplomatice?
  3. Care este motivul pentru care până acum nu s-a acordat sprijinul necesar tuturor cetățenilor români aflați în situații de risc sau conflict în afara granițelor țării, așa cum este prevăzut în OUG pentru persoanele aflate în misiuni diplomatice?               

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]