Suciu Sebastian – întrebare parlamentară către Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Acordarea ”voucherelor de vacanță” pentru însoțitorii persoanelor cu handicap.

Către: Marius-Constantin BUDĂI, Ministrul Muncii și Protecției Sociale

De la: Sebastian-Ilie SUCIU, Deputat AUR, circumscripția electorală 34 Sibiu

Subiectul întrebării: Acordarea „voucherelor de vacanță” pentru însoțitorii persoanelor cu handicap.

Stimate Domnule Ministru,

        Având în vedere  ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 131 din 17 decembrie 2021 privind măsura de acordare a voucherelor de vacanță în valoare de 1.450 lei până în anul 2026 cât și faptul că acordarea acestor vouchere s-a dovedit a fi o măsură cu efecte benefice asupra industriei turismului din România, încurajând un număr de circa un milion de salariați români din cadrul instituțiilor publice să își petreacă concediile în țară și, totodată, a atenuat o parte din efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului turistic, cetățenii români posesori de vouchere de vacanță achiziționând pachete turistice în țară în perioadele în care structurile de primire turistice nu au avut activitatea suspendată.

        Întrucât scopul reglementării voucherelor de vacanță a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă și creșterii productivității beneficiarilor acestora, cât și relansarea și stimularea dezvoltării turismului intern, vă rog să analizați oportunitatea de a introduce în categoria beneficiarilor vaucherelor de vacanță și persoanele angajate ca însoțitor/îngrijitor al persoanelor cu handicap cât și a persoanei cu handicap. Vacanțele, călătoriile și iesirea din mediul în care trăiesc reprezintă o terapie psihologică în sine pentru aceste persoane.         Astfel vă rog să ne specificați dacă însoțitorii persoanelor cu handicap, împreună cu persoana cu handicap pe care o are în grijă, pot beneficia de vouchere de vacanță și dacă da în ce condiții.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

AUR
Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” organizează conferința „Femeia – între normalitate și ideologie” sâmbătă, 25 martie, la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. Tema centrală a dezbaterilor este legată de valorile principale care definesc femeia în lumea contemporană și rolul acesteia în societate. După […]
AUR propune măsuri de sprijin pentru antreprenorii Români Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege care prevede că, în cazul construcțiilor cu destinație de producție sau depozitare, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare accelerată pentru o valoare maximă de 1.000.000 lei […]
Nici săptămâna aceasta persoanele chemate la audieri în cadrul Comisiei de anchetă privind achizițiile din timpul pandemiei nu au dat curs invitațiilor transmise. Primele 7 puncte de pe ordinea de zi a comisiei au fost:  1) audierea domnului Alexandru Rafila, ministrul sănătății, 2) audierea domnului Victor […]
Adresată:  Domnului Marian NEACȘU, Secretar General al Guvernului De către: Senator Claudiu TÂRZIU, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni Circumscripția electorală: nr. 42 București Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 22/03/2023 Obiectul întrebării: Programul multianual de burse identitare pentru elevii români din Ucraina. Stimate […]
ÎNTREBARE PARLAMENTARĂ Adresată:  Domnului Attila-Zoltán CSEKE, ministrul al Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 21/03/2023 Obiectul întrebării: Realizarea […]
AUR
Federația Maghiară de Fotbal a reușit să iasă din anonimat printr-o știre mincinoasă publicată pe siteul oficial al forului. Într-un articol infirmat chiar de UEFA, oficialii maghiari pretindeau că federația europeană și-ar fi dat acceptul pentru utilizarea materialelor cu harta Ungariei mari pe stadioane.    La mai […]