Suciu Sebastian – declarație de presă -Domnul deputat Sebastian Ilie Suciu, revoltat de închiderea hidrocentralelor în România

După cum bine ştiţi, România se confruntă cu o criză energetică prost gestionată, sau mai bine zis, negestionată de guvern. Pe de altă parte, există o dorinţă de a se profita de pe urma ei.

Oricât de patetic ar suna acest lucru, ne aflăm în situaţia în care statul îşi sabotează propriile sale resurse strategice.Pentru a justifica cele enunţate mai sus, prezint următoarele date factologice, care, din păcate, constituie cruda realitate a sectorului energetic românesc: Sectorul energetic are o importanţă strategică în existenţa oricărui stat, iar România s-a transformat din exportator în importator de energie electrică;

Mai bine de o treime din capacitatea de producţie de energie electrică a României, mai exact 35,8% (date oficiale ANRE), este dată de hidrocentrale, care în momentul de faţă fie sunt închise, fie merg în gol, iar România importă curent;

Preţurile la energie au luat-o razna, iar soluţii concrete nu au fost implementate şi nici măcar propuse de către actuala guvernare.

Dramatic peisaj, dar drama sectorului energetic românesc nu se termină aici, ci culminează cu planurile de viitor pentru acest sector.

Ce sens ar avea să închidem hidrocentrale, în timp ce importăm energie electrică? Nu ar avea sens decât dacă se vrea privatizarea lor la un preţ modic, sau cum se zice in popor – pe doi lei. Atunci, scăderea artificială a producţiei ar scădea şi preţul de listare la bursă – fiind unităţi puţin profitabile, vor fi vândute pe doi lei. Investigaţiile şi probele adunate de mine confirmă acest lucru, de aceea vreau să avertizez că aceste manevre sunt menite să submineze economia şi siguranţa energetică a României, deci sunt orientate împotriva poporului român, iar AUR se va opune cu toate forţele şi resursele, în conformitate cu prevederile legale, pentru a împiedica aceasta hoţie.

Actualei guvernări aş vrea să-i transmit pe această cale următorul mesaj: “Atenţie domnilor “fanarioţi”, avem de-a face cu subminarea economiei şi siguranţei energetice a României şi pentru asta veţi răspunde în faţa poporului, iar acest popor va fi mai puţin indulgent decât actuala legislaţie pe care tot voi o scrieţi!

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]