Ștefănescu Daniela – Întrebare – Solicitare de informații privind stadiul implementării proiectului „Centrul de Incluziune Socială și Recuperare” din Aninoasa, județul Dâmbovița

Adresată: Domnului Petre-Florin MANOLE,

                  Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

De către Doamna senator: Daniela Ștefănescu

Circumscripția electorală: 04 Bacău

Grupul Parlamentar: AUR

Obiectul întrebării: Solicitare de informații privind stadiul implementării proiectului „Centrul de Incluziune Socială și Recuperare” din Aninoasa, județul Dâmbovița

Stimate Domnule Ministru,

În exercitarea prerogativelor parlamentare ce îmi revin, și ca urmare a unei solicitări transmise de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, vă adresez prezenta întrebare, în vederea clarificării stadiului actual al proiectului intitulat „Centrul de Incluziune Socială și Recuperare”, derulat în localitatea Aninoasa, județul Dâmbovița, cu finanțare din fonduri europene.

Potrivit informațiilor disponibile, acest proiect este destinat facilitării procesului de reintegrare socială, recuperare medicală și sprijin psihosocial pentru persoane aflate

în situații de vulnerabilitate, între care se regăsesc și veteranii cu dizabilități, categorie cu un statut special în societate, dat de sacrificiul asumat în slujba statului român.

În acest context, vă solicităm să ne comunicați următoarele:

1. Care este stadiul actual al implementării proiectului menționat și ce activități au fost realizate până în prezent?

2. Care sunt termenele estimative pentru finalizarea etapelor rămase și pentru darea în folosință a centrului?

3. Există dificultăți sau întârzieri semnalate în implementarea proiectului – fie ele de natură administrativă, tehnică, juridică sau financiară?

4. Ce măsuri a întreprins Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru a asigura o derulare eficientă, conformă cu exigențele contractuale și cu regulamentele aplicabile fondurilor europene?

Având în vedere rolul esențial al acestui centru în sprijinirea persoanelor vulnerabile și, în mod particular, a veteranilor cu dizabilități – ale căror nevoi de recuperare și incluziune socială sunt reale și imediate – consider că transparența și claritatea în ceea ce privește implementarea acestui proiect sunt imperative.

Răspunsul dumneavoastră va fi transmis reprezentanților Asociației și va contribui la menținerea unui dialog deschis și constructiv între autoritățile publice și societatea civilă.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu Circumscripția electorală: Nr. […]
Deputatul AUR, Florin Popovici, specialist în cadrul Guvernului Alternativ AUR, […]