Filosoful grec Aristotel spunea că omul este „zoon politkon” adică o ființă socială, o ființă a cetății, iar Protagoras, tot un filosof antic grec, afirma că „Omul este măsura tuturor lucrurilor”. Acestă cugetare avea să reprezinte una din coloanele gândirii și acțiunii umane în Renaștere.
În Epoca Luminilor, nume ca Charles Secondat Baron de Montesquieu și Jean Jacques Rousseau, în lucrări precum „Despre spiritul legilor” și „Contractul Social”, au reluat ideea raporturilor dintre om și legi, respectiv dintre om și societate.
Peste Ocean, in America, la 4 iulie 1776, principiile care stau la baza drepturilor omului au fost înscrise de către Thomas Jefferson in Declarația de Independență a SUA: “. oamenii sunt egali şi au drepturi…printre care viaţa, libertatea şi năzuinţa spre fericire; dreptul poporului de a opune rezistenţă unei guvernări “primejdioase”…şi de a o înlocui cu o guvernare care să-i garanteze siguranţa şi fericirea”.
Revoluția Franceză (1789-1795) a elaborat pentru prima dată un document dedicat drepturilor omului, la 26 august 1789, intitulat „Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului”. Declarația făcea distincția între cetățenii francezi, oameni (străini) și drepturile societății.
Concomitent cu Revoluția Franceza, in SUA, celebrul părinte fondator al SUA, James Madison din Virginia propunea in 1789, 19 amendamente dedicate drepturilor și libertăților fundamentale, care sa fie atașate Constituției din SUA care intrase în vigoare în 1787. Ele au fost numite ” Bill of Rights”, asemeni unui celebru document care în secolul XVII, in 1628, a precedat Revoluția Engleza ( 1640-1688). Congresul American le-a analizat, le-a dezbătut, le-a reformulat și adaptat, ele, devenind din 1791, primele 10 amendamente existente și aflate în vigoare și astăzi alaturi de Constituția SUA. Aceste amendamente prevedeau drepturi inalienabile: libertatea discursului, presei, religiei și dreptul la proces în fața unui juriu, alaturi de dreptul de a dispune de proprietate și de a nu fi arestat arbitrar.
Aveau să treacă mulți ani, aveau să fie multe conflicte, unele sângeroase, până când să apară instituții internaționale, cum ar fi Crucea Roșie, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după experiența războaielor austro-italiene pentru realizarea unității Italiei.
Primul Război Mondial s-a încheiat cu ideea creării Ligii Națiunilor care își propusese păstrarea păcii în lume, dar revizionismul și spiritul revanșard au condus la o conflagrație mult mai dură, Al Doilea Război Mondial, în timpul căruia drepturile omului au fost grav încălcate, prin acțiunile militare contra civililor, prin existența lagărelor de concentrare și de exterminare. La finalul acestui război, a apărut Organizația Națiunilor Unite care și-a propus să ducă la un nivel mult mai înalt idealurile drepturilor omului.
Astfel, la 10 decembrie 1948, Organizația Națiunilor Unite a adoptat prin Rezoluția 217 A, în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale, „Declarația Universală a Drepturilor Omului” în ale cărei prime două articole se arată: „Art.1:Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi. Ei sunt înzestrați cu rațiune și conștiință și ar trebui să acționeze unul față de altul într-un spirit de frăție.
Art.2 Orice persoană are dreptul la toate drepturile și libertățile prevăzute în această declarație, fără nicio distincție de orice fel, precum rasa, culoarea, sexul, limba, religia, opinia politică sau de altă natură, originea națională sau socială, proprietatea, nașterea sau alt statut. În plus, nu se va face nicio distincție pe baza statutului politic, jurisdicțional sau internațional al țării sau teritoriului căruia îi aparține o persoană, indiferent dacă este independentă, de încredere, care nu se autoguvernează sau sub orice altă limitare a suveranității”.
Omenirea a trecut, acum 3 ani, printr-o criză provocată de SARS-CoV-2, criză în care cuvintele de mai sus au fost tratate de către globaliști ca o simplă maculatură. Având experiența vieții, într-un regim totalitar, am știut ce înseamnă înainte de 1989 încălcarea drepturilor omului, de aceea nu mi-aș fi imaginat niciodată, ca medic că vor exista autorități ale unor state democratice care vor proceda la flagrante încălcări ale drepturilor omului, în special a Articolului 1. Brusc și fără nicio explicație, o oligarhie mondială s-a autoproclamat ca fiind singura „înzestrată cu rațiune și conștiință”, ignorând pur și simplu „spiritul de frăție”.
În anul de grație 2025, la 77 de ani, adică la peste trei sferturi de secol de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, avem obligația să luptăm pentru ca aceasta să nu mai fie niciodată în pericolul de a fi sabotată, ignorată sau, mai grav, transformată în ceea ce juriștii numesc „literă moartă”.
Niciodată nu e târziu să ne întoarcem la litera și spiritul legii pentru că aceia care uită trecutul sunt condamnați să-l repete!
Comments are closed