Sorin-Cristian Mateescu – Interpelare către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Blocarea eliminării taxei pe podurile care traversează Dunărea

Adresată: Domnului ministru Sorin-Mihai GRINDEANU, Viceprim-ministru, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

De către: Senator Sorin Cristian MATEESCU

Circumscripţia electorală nr. 14 Constanța, Grupul  Parlamentar AUR – Senat

Prezentată în şedinţa plenului din 15.12.2021

Obiectul interpelării: blocarea eliminării taxei pe podurile care traversează Dunărea

Domnule ministru,

De la 1 ianuarie 2022 ar trebui să fie eliminată taxa de utilizare a podurilor peste Dunăre, dar proiectul de lege este blocat la nivelul Camerei Deputaţilor, la solicitarea Ministerului Transporturilor şi a Infrastructurii. Principalul argument de eliminare a taxei este de natură economică. Este o povară în plus pentru toate întreprinderile – mici, mijlocii sau mari – din Dobrogea, pentru că această taxă distorsionează prețul final, adică încarcă suplimentar costul de producție, la orice bun care este produs în Dobrogea. Sumele pe care agenții economici le plătesc sunt colosale, putând ajunge chiar la câteva zeci de mii de euro pe lună, având în vedere că această taxă este utilizată atât pentru aprovizionare, cât și la distribuția finală a produselor.

Este esențial, domnule ministru, să înțelegem că, prin taxa de pod peste Dunăre, companiile din sud-estul ţării pierd startul atunci când concurează cu alte companii din țară, indiferent de sectorul economic din care provin.

De asemenea, în calitate de ministru în domeniul infrastructurii şi transporturilor, nu se poate să nu fi observat, chiar dacă sunteţi de puţin timp la conducerea acestui minister, că plata acestei taxe nu a adus niciun fel de îmbunătăţire infrastructurii rutiere în județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Brăila, Galați sau Călărași. Această formă de taxare este total incorectă, imorală și nedreaptă, mai ales că nu există o precizie clară privind destinația finală a banilor colectați. În momentul de față, evoluția tehnologică este o soluție la care această companie poate apela pentru colectarea mai bună a plății rovinietei.

Acestea fiind scrise, vă solicit, domnule ministru, să precizaţi punctul de vedere oficial al dumneavoastră privind eliminarea taxei de utilizare a podurilor peste Dunăre.

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată:  Domnului Sándor PETRES, prefect al județului Harghita De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Acțiunile Instituției Prefectului din județul Harghita […]
Adresată: Domnului Tudorel ANDREI, Președinte al Institutului Național de Statistică De către: Senator Ionuț NEAGU, membru al Comisiei pentru  drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi Circumscripția electorală: nr. 15 Covasna Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Distribuția pe localități a […]
Adresată: Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Preşedintelui ANPM Laurențiu-Alexandru PĂȘTINARU, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea FECHET   De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Perioada de stocare și de prelucrare maximă […]
Adresată: Domnului Ministru al Apărării, Angel TÎLĂR, De către: Senator AELENEI Evdochia Circumscripția: nr. 14, Constanţa Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul întrebării: protejarea cetățenilor județului Constanța Stimate domnule Ministru,           Mă adresez dumneavoastră în contextul războiului nemilos al […]
Adresată: Autorității de Supraveghere Financiară, Președintelui Nicu Marcu De către: Senator Andrei BUSUIOC  Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 27/09/2023 Obiectul întrebării: Companiile de reasigurări Stimate domnule Președinte Nicu Marcu, Printre principalele modalități de protecție împotriva unor pierderi financiare considerabile […]
Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministrul afacerilor externe Doamnei Simona BUCURA-OPRESCU, ministrul muncii și solidarității sociale Doamnei Ligia DECA, ministrul educației Domnului Alexandru RAFILA, ministrul sănătății De către Domnul senator: Dorinel COSMA Circumscripția electorală: Nr. 7, Botoșani Grupul Parlamentar: A.U.R. Ședința Senatului din data de: 27.09.2023 Obiectul […]